Fanii Universităţii au discutat mai bine de 2 ore ieri cu oficialii clubului, la finalul cărora i-au cerut din nou demisia directorului executiv Ioan Mărginean
După ce săptămîna trecută la Petroşani, directorul executiv al Universităţii, Ioan Mărginean, a fost agresat verbal şi fizic de un grup de suporteri clujeni, conducerea "şepcilor roşii" a organizat ieri o întîlnire cu fanii pentru conciliere.
În urma a două ore de discuţii, în care cei 30 de suporteri prezenţi şi-au spus păsurile, iar oficialii clubului le-au răspuns la întrebări, relaţia dintre cele două părţi a rămas tensionată. "Concluzia e că ar trebui să-ţi dai demisia",i-a strigat un suporter lui Mărginean, în momentul în care acesta părăsea stadionul "Ion Moina".
La întîlnirea cu fanii a participat şi antrenorul Gică Mihali, căruia i s-a reproşat că nu ia măsuri asupra jucătorilor care îşi pierd nopţile prin cluburi. "Vrem determinare pe teren din partea jucătorilor, nu în cluburi pe mese. Altfel nu putem avea rezultate", i-au spus fanii lui Mihali. Preşedintele Universităţii, Remus Cîmpeanu, a admis că astfel de întîlniri vor avea loc lună de lună.
Începe demolarea
Astăzi încep lucrările de demolare la stadionul "Ion Moina". Firma clujeană, care a cîştigat licitaţia solicitînd suma de 652.999,14 lei fără TVA a pregătit deja utilajele. Demolarea va începe cu tribuna a II-a, va continua cu peluza şi cu tribuna I. Astfel, meciul cu Mureşul Deva de sîmbătă este ultimul pentru Universitatea Cluj pe gazonul legendarului "Ion Moina".
Fanii Universităţii au discutat mai bine de 2 ore ieri cu oficialii clubului, la finalul cărora i-au cerut din nou demisia directorului executiv Ioan Mărginean
După ce săptămîna trecută la Petroşani, directorul executiv al Universităţii, Ioan Mărginean, a fost agresat verbal şi fizic de un gr