Jurnalist şi romancier francez, Eric Fottorino a publicat mai multe romane, începînd din 1988, dintre care Besoin d’Afrique, L’Homme de terre, Rochelle, Un territoire fragile au cunoscut un mare succes de public. A primit Premiul France Télévisions (2004) şi Prix des Libraires (2005) pentru romanul Korsakov, Premiul „François Mauriac“, pentru Caresse de rouge, iar în 2007, premiul Fémina pentru romanul Baisers de cinéma ( Sărutări de cinema), roman apărut de curînd în limba română, la Editura Trei. Cartea a fost lansată pe 14 noiembrie, la librăria Cărtureşti, în prezenţa autorului. În aceeaşi zi, Eric Fottorino a participat la dezbaterea Jurnalism versus literatură, organizată de Editura Trei şi institutul Francez din Bucureşti. Director al cotidianului Le Monde din 2007, Eric Fottorino continuă să se împartă cu succes între jurnalism şi literatură. Domnule Eric Fottorino, n-o să vă mai întreb cum e să fii scriitor şi jurnalist totodată, întrucît dezbaterea de dimineaţă de la Institutul Francez a lămurit în mare măsură această problemă. Oricum, înţeleg că pentru dumneavoastră literatura şi jurnalismul sînt două lumi aparte, etanşe. Prin urmare, voi sta de vorbă cu scriitorul Eric Fottorino. Cum reuşiţi să găsiţi acea frază justă, prima frază a romanului, acea frază inevitabilă, care le atrage după sine pe toate celelalte. Cum se produce acel declic misterios al scriiturii? Spuneam şi mai devreme că scriu, că lucrurile se scriu deja în mintea mea, chiar dacă nu am trecut încă la actul material, concret, de a scrie. Sînt convins că există o scriitură magică, întrucîtva imaterială care ia naştere undeva în noi, şi la un moment dat lucrurile se coc, ajung la maturitate, iar scrisul devine un soi de eliberare, de uşurare. E dificil, dar cu toate astea, nu reuşesc niciodată să-mi impun, să mă forţez să scriu. Dacă mă apuc de scris e pentru că ceva e gata, e pregăti