Joi, 13 noiembrie, a avut loc ultima întîlnire a Consiliului de conducere a Institutului Cultural Român în mandatul curent. S-a discutat şi s-a prezentat bilanţul celor aproape patru ani (ianuarie 2005-noiembrie 2008) în care Horia-Roman Patapievici şi echipa sa au condus această instituţie. Sala ICR-ului nu a fost nicicînd atît de aglomerată de camere de filmat şi de jurnalişti. Nu îmi amintesc ca una dintre numeroasele acţiuni culturale dirijate de ICR să fi avut o asemenea vizibilitate în presa scrisă şi la principalele televiziuni. Apoi am aflat că va fi prezent Traian Băsescu şi-atunci nedumerirea mea a fost spulberată. Nu e prima dată cînd media românească a uitat total semnificaţia unui eveniment şi, în schimb, şi-a concentrat atenţia asupra unui politician cu priză la marele public. Este de ajuns să ne amintim de aniversarea centenarului Uniunii Scriitorilor, atunci cînd mass-media a ratat din nou semnificaţia evenimentului, majoritatea posturilor de televiziune reproducînd cuvintele rostite de Traian Băsescu, neglijînd total intervenţia mult mai relevantă pentru acel eveniment a preşedintelui Uniunii, Nicolae Manolescu. Oricum, nu-şi face nimeni iluzii. În România anului 2008, orice eveniment cu semnificaţie culturală nu poate concura (ca audienţă) cu un scandal politic, la fel cum orice atitudine civilizată, normală, nu poate concura cu spectaculosul aruncării cu noroi. Acesta din urmă poate rivaliza chiar şi cu un meci de Liga Campionilor. Întorcîndu-ne la evenimentul din 13 noiembrie, trebuie menţionat că întîlnirea Consiliului a fost caracterizată de o anumită presiune determinată de scandalurile mediatice în care ICR-ul a fost tîrît în ultimele luni. Consecinţele campaniilor de presă nu au fost deloc inofensive. Rezultatele nu au întîrziat să apară. Guvernul, motivat de lupta împotriva Palatului Cotroceni, a micşorat cu 40% bugetul ICR-ului pe an