Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matei vrea să cumpere firma lui Tucan

Publicat in Ziua Constanta, joi 20 noiembrie 2008 ·

Problema transportului pe ruta Năvodari-Constanţa s-ar putea rezolva prin achiziţionarea de către administraţia locală, a firmei soţiei lui Jean Paul Tucan.

„Dacă votaţi Matei, aveţi 23" era unul dintre sloganurile cu care actualul primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a încercat să convingă electoratul să-l voteze în 2004 şi în 2008.

Dacă în 2004 năvodărenii au preferat varianta democrată, în 2008, şi problemele din transportul public de călători şi-au spus cuvântul, navetiştii preferând varianta social-democrată. Numai că de la preluarea funcţiei de primar, lucrurile au mers din rău în mai rău în transportul public de călători, culminând cu decizia de concediere a mai multor angajaţi ai firmei de transport a soţiei candidatului perdant la alegerile locale, liberalul Jean Paul Tucan. Tabloul care se înfăţişează în zorii zilei în staţiile de autobuz este dezolant: grupuri mari de navetişti aşteaptă câte un mijloc de transport după care se înghesuie. Iar hârburile care-i transportă par să-şi dea duhul la fiecare hop. Pentru rezolvarea acestei probleme, edilul oraşului va veni în această seară cu un proiect de hotărâre pe care-l va supune spre aprobare Consiliului Local (CL) Năvodari: achiziţionarea unei firme de transport. Nicolae Matei ne-a declarat că este în negocieri cu firma de transport a Alinei Tucan, soţia consilierului local liberal. „Suntem la stadiul de negocieri privind preluarea părţilor sociale-acţiuni, deţinute de cel puţin unul dintre operatorii de transport în comun ce operează între Năvodari şi Constanţa. Discuţiile sunt mai avansate cu firma soţiei consilierului local Jean Paul Tucan, care nu mai are timp suficient să se ocupe de buna desfăşurare a acestei activităţi. Pentru noi, cu această achiziţie, am rezolva multe dintre problemele sociale". Matei a precizat că, dacă negocierile vor eşua, va propune înfiinţarea, în cadrul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu şi-a depus candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC). ”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (B

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum o ora
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri, şi nu este de găsit

News.ro acum 19 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă şi nu este de găsit.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 26 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Curtea Constituţională a respins contestaţiile depuse la decizia de înregistrare a candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 19 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că a respins, în şedinţa de sâmbătă, cele două contestaţii depuse la decizia de înregistrare a candidaturii, ca independent, la alegerile prezidenţiale a lui Victor Ponta. Decizia este definitivă. ”Î

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 2 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°