Celebrul cântăreţ britanic i-a şocat, miercuri, pe trecătorii londonezi, care au putut să-l vadă cerşind în timp ce cânta pe un trotuar, situat de-a lungul Tamisei.
Tom Jones a oferit un spectacol inedit în faţa sălii de concerte Royal Festival Hall din Londra, pentru a strânge fonduri în beneficiul unei asociaţii de luptă împotriva cancerului, arată AFP. Galezul şi-a entuziasmat publicul, oamenii grăbindu-se să îl fotografieze cu telefoanele mobile. Multe dintre femeile din public au interpretat alături de star celebra piesă "It's Not Unusual", în timpul căreia Jones a cântat la o chitară acustică, a citat Mediafax. La sfârşitul acestui mini-concert, Jones i-a informat pe cei prezenţi că s-au strâns 600 de euro, le-a mulţumit şi a plecat însoţit de gărzile de corp. Jones a susţinut acest spectacol în cadrul unui program de televiziune al postului BBC, intitulat "Culture Show", care include o probă în care artiştii invitaţi la emisiune trebuie să cerşească pe străzi.
Celebrul cântăreţ britanic i-a şocat, miercuri, pe trecătorii londonezi, care au putut să-l vadă cerşind în timp ce cânta pe un trotuar, situat de-a lungul Tamisei.
Tom Jones a oferit un spectacol inedit în faţa sălii de concerte Royal Festival Hall din Londra, pentru a strânge fonduri în beneficiul unei asociaţii de luptă împotriva cancerului, arată AFP. Galezul şi-a entuziasmat publicul, oamenii grăbindu-se să îl fotografieze cu telefoanele mobile. Multe dintre femeile din public au interpretat alături de star celebra piesă "It's Not Unusual", în timpul căreia Jones a cântat la o chitară acustică, a citat Mediafax. La sfârşitul acestui mini-concert, Jones i-a informat pe cei prezenţi că s-au strâns 600 de euro, le-a mulţumit şi a plecat însoţit de gărzile de corp. Jones a susţinut acest spectacol în cadrul unui program de televiziune al postului BBC, intitulat