Chiar daca proza lui Le Clezio, laureatul premiului Nobel de anul acesta, este una exigenta, atent si subtil arhitecturata, ea ramane accesibila si ii atrage irezistibil in plasa fictiunii pe cititorii care au rabdarea (intelepciunea?) sa-si inchida ezitarile in sipetul destinat prejudecatilor. Citeam de curand opinia unui cronicar literar de duminica, dar prozator de toata isprava, care marturisea ca, la publicarea Procesului-verbal al autorului (la Editura Univers, la sfarsitul anilor '70), nu a putut sa parcurga romanul pentru ca era textualist (lucru rau de tot, am priceput din context). Stufos, pe alocuri, poate... Solicitand atentie si inteligenta, de asemenea. In rest, o lectura placuta, cu un text indeobste amabil, scutit de chinurile descriptiviste ale lui Robe Grillet, precum si de fragmentarismul si multiplicarea greoaie a perspectivelor de la Claude Simon (ultimul Nobel capatat de literatura franceza, in 1985, asta daca nu il luam in seama si pe Gao Xingjian, chinezul naturalizat francez, care a fost nobelizat in 2000). Venind insa din spatiul care a creat Noul roman, si dintr-o epoca inca marcata de efervescenta acestuia si de aprigile polemici pe care le-a suscitat, Le Clezio (debut in 1963, chiar cu Procesul verbal, care a si luat atunci premiul Renaudot) a fost grabit asimilat acestuia. Dar ce sa ne miram de prejudecatile si rateurile de intelegere de pe plaiurile noastre, cand un Pietro Citati (in Corriere della Sera) vorbeste despre "un autor mediocru" si insasi juriul Nobel se impiedica in poalele togai sacerdotale si gaseste de cuviinta sa-si justifice optiunea furnizand urmatoarea fraza, pretios inepta: "Scriitor al rupturii, al aventurii poetice si al extazului senzual, explorator al umanitatii de dincolo si de deasupra civilizatiei dominante".
Cu toate ca Le Clezio a fost definit de catre Gerard de Cortanze "ca un nomad imobil", cu di
