La una dintre sedintele noului cenaclu de la Muzeul Literaturii Romane, unde fiecare scriitor anuntat e dornic sa citeasca, iar fiecare ascultator, amator sa comenteze la final, tanarul Daniel D. Marin era de negasit. Moderatorii fusesera de acord ca versurile junelui poet sa fie citite de o actrita profesionista (Lorena Lupu), si aceasta era deja intrata in rol. Totul se desfasura ca la carte. Lipsea, insa, autorul insusi, atat de subtire, timid si sfios, incat pentru o clipa am crezut ca a fugit pur si simplu acasa.
In cele din urma a reaparut in cadru si, pe toata durata lecturii si a comentariilor, a stat cuminte si oarecum absent, de parca nu era vorba despre el.
Atatia scriitori, tineri ori mai putin tineri, fac valuri in viata noastra culturala printr-o strategie a scandalului aducator de imagine, injuriind in dreapta si-n stanga, atacand diferitele institutii si vituperand impotriva (incorsetarii) moravurilor. E bine sa se stie ca existi, e si mai bine sa ti se stie de frica. Dar sunt, iata, si exceptii demne de a fi semnalate. Cand in jurul tau se urla, se racneste, se injura de dimineata pana noaptea, o voce retinuta, auzita intr-o clipa de liniste, are un impact neasteptat. La fel se intampla si cu poezia lui Daniel D. Marin, care ii seamana destul de mult autorului ei, si care poate fi citita in contrapartida cu tiradele spumegatoare, violente verbal si imagistic, ale fracturistilor postavangardisti. Asa cum a fost* e al doilea volum al foarte tanarului autor (Ora de varf, debutul lui din 2003, a trecut aproape neobservat, din eternul motiv al difuzarii precare si al promovarii egale cu zero); si in prefata lui Al. Cistelecan - ca de obicei, atat de subtila, incat nu se intelege mai nimic - regasim observata discretia putin excesiva a lui Daniel D. Marin.
Versurile lui nu sunt decat rareori percutante. Dincolo de regimul minimal
