- Cultural - nr. 213 / 21 Noiembrie, 2008 M-am gandit sa-mi condimentez putin existenta si sa merg la o piesa de teatru. Asa ca, iata-ma pasind, emotionata si curioasa in Sala mica a Teatrului National si incercand sa-mi gasesc locul intr-o "mare" de adolescenti. Inceputul parea promitator, ca si titlul piesei, de altfel: "Sekspir - Opere complete, pe scurt". Actorul Dan Radulescu a intrat in scena si, printre vorbe de duh, ne-a introdus schematic in lumea shakespeariana, nu foarte adanc, fiindca verdictul privind cunoasterea de catre public a acesteia, s-a dat printr-o simpla intrebare pusa de actor: Cati dintre cei prezenti au vazut sau au citit o piesa scrisa de Shakespeare?". Prea putine maini ridicate, imi spun eu, si poate si scenaristul, care isi exprima voalat, prin intermediul actorului, tristetea si ingrijorarea, alaturi de visul ca marele bard sa fie mai bine cunoscut. Asadar, isi arunca deoparte temerile si porneste la una dintre cele mai ingenioase formule de a ne apropia de marele scriitor, o prezentare indrazneata, plina de umor si "fulger" a operelor shakespeariene, ca o paralela cu lumea in care traim, prea grabita, prea materiala, in care arta, literatura, greu isi mai fac simtit ecoul... imi tot veneau in minte cuvintele "situatiile disperate cer solutii disperate". A fost laudabila stradania scenaristului, a actorilor, imprevizibila alternanta a umorului cu momentele profunde, lirice. Doar trei actori au jucat intreaga piesa; e drept ca, transpirati, dar si transfigurati, abia au reusit sa-si schimbe costumele intre acte, inca un motiv, desigur, de haz. In opinia mea, scenaristul incerca sa ne aduca aproape nu numai de Shakespeare, ci si de teatru, de actori, ba mai mult, ne determina in finalul reprezentatiei sa avem fiecare dintre spectatori un mic rol si, prin aceasta contributie, sa fim, fara stire, inglobati in conceptia geniului: "Toata lum