Vezi galeria fotoPatru magnifici ai optzecismului, pe vremea "Aerului cu diamante" Titlul volumului coordonat de Mircea Martin, Universitas. A fost odata un cenaclu..., Editura MNLR, 2008, are un aer nostalgic si un pic resemnat. Lansarea volumului a degajat insa optimism si un oarece indreptatit orgoliu juvenil, chiar daca peste mentor, autori si textele lor au trecut doua decenii. Membrii cenaclului au privit si privesc cu justificata mandrie spre trecut. Prezentul este cel care le da acest drept: tinerii de atunci sunt in acest moment scriitori formati, cunoscuti, perceputi ca o generatie. In fapt, aproape toata literatura romana de azi s-a cristalizat in laboratoarele cenaclurilor studentesti din anii comunismului, acolo unde se producea, se citea si se valoriza adesea o altfel de literatura decat cea oficiala.
Rotonda Muzeului National al Literaturii a fost plina. Pana la un moment dat - cand, pas cu pas, cam dupa tipicul oricarui cenaclu, au aparut figuri cunoscute - a fost plina aproape numai cu adolescenti. Nu stiu exact cine erau si cum de s-au lasat convinsi sa vina la ceva care nu le starneste amintiri si care unora nu le spune prea mult: erau, cred, tineri nascuti in preajma Revolutiei si chiar dupa ea. A trebuit sa treaca douazeci de ani de la schimbarea cursului istoriei pentru ca, totusi, lumea sa se intoarca la normalitate. Pentru ca recuperarea trecutului - adica, in ordine, cunoasterea si valorizarea sa - este un semn de normalitate. Violentele incercari de a face maidan, cu buldozerul contestarilor si acuzelor, din ceea ce a fost societatea romaneasca, inclusiv cea culturala, au dominat ani buni lumea noastra dupa 1989. Biciul de foc al infierarilor globale parjolea tot ceea ce se produsese in comunism. Sigur, nu era timp pentru nuantari. E bine insa ca acest timp a venit pana la urma. Lumea (nici macar cea literara) nu se iv
