A devenit un truism să se spună că epoca lui Carol I reprezintă actul de naştere al României moderne. Totul s-a schimbat radical după 1866: aspectul oraşelor, instituţiile, mentalităţile oamenilor. Sub Carol I, românii şi-au asumat, explicit, un destin european şi au pornit în marşul forţat al dezvoltării. Nici subtila teorie a formelor fără fond, nici ironiile şi caricaturile din presa conservatoare a vremii nu au putut frâna drumul către progres. Una după alta au apărut instituţiile fundamentale ale unui stat modern (Universitatea din Bucureşti, Academia Română, Banca Naţională etc), şi construcţiile monumentale devenite astăzi blazoane ale patrimoniului naţional: Palatul Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, Ateneul Român, clădirea Cercului Militar Naţional, Palatul de Justiţie, Portul Constanţa, clădirea Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Domeniilor, Podul de la Cernavodă, Palatul Băncii Naţionale, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (actuala Primărie a municipiului Bucureşti), Palatul Bursei şi Camerei de Comerţ (sediul de azi al Bibliotecii Naţionale) ş.a.m.d. Clădirile reprezentative construite în vremea primului rege al românilor atrag atenţia prin monumentalitatea lor şi stilul neoclasic, de inspiraţie franceză în care au fost înălţate. O binevenită şi mereu necesară trecere în revistă a acestor ctitorii fundamentale pentru identitatea arhitectonică a Bucureştiului (în primul rând), dar şi a vechii Românii (oraşele din Banat şi Transilvania au alte caracteristici arhitectonice), este prilejuită de apariţia minunatului album semnat de Nicolae Şt. Noica, Lucrări publice din vremea lui Carol I. Acte de fundare şi medalii comemorative, tipărit de Editura Cadmos şi Asociaţia Kultura.

Un imobil la fel de impozant, înălţat în primii ani ai secolului XX, despre care se vorbeşte mai puţin atunci când sunt evocate marile ctitorii ale epocii lui Caro