Căutând, mai zilele trecute, pe când mă preumblam printre rafturile unei librării, un alt mod decât cele nimerite până acum, de-a aborda critica ediţiilor, am dat din întâmplare peste o cărţulie cuprinzând, sub titlul Fefeleaga şi alte povestiri, o succintă antologie de proze scurte agârbicene (23 de piese în 123 de pagini). După aspect, o ediţie ,populară" sau ,de popularizare". Răsfoind-o cu oarecare atenţie, am constatat că a fost pregătită fără abateri notabile de la normele stabilite şi riguros respectate, în ultimii douăzeci de ani, de impostorii meseriei de editor, care au proliferat şi proliferează necontenit, pe an ce trece, ocrotiţi de nepăsarea editorilor profesionişti (câţi vor mai fi rămas...), care s-ar cuveni să-i mai mustre din când în când, fără cruţare. Care sunt normele respective, evidente şi în cărţulia citată? Iată-le: nemenţionarea, pe coperta interioară, a numelui/numelor autorului antologiei şi îngrijitorului textelor alese, neindicarea criteriilor selecţiei şi a structurii cărţii, omiterea datelor bibliografice ale ediţiei-matcă, reprodusă mai mult sau mai puţin corect, neprezentarea, în câteva rânduri, a formelor lingvistice (fonetice, morfologice, lexicale) din textul original, neobişnuite în limba literară curentă, dar păstrate în carte, pe care, fără o scurtă avertizare, cititorul le poate considera greşeli de tipar.

Sunt mai bine de patru ani de când repet în articolele mele de critică a ediţiilor ,şcolare", ,populare" şi ,de popularizare" că aceste norme, stabilite de ignoranţii meseriei de editor, sunt abateri de la condiţiile minime ale unei ediţii lucrate cu pricepere şi conştiinciozitate profesională, indiferent de cititorii cărora le este adresată. Constatarea absenţei de rezonanţă a insistenţelor mele critice în inteligenţele presupuse ale majorităţii editorilor de colecţii ,şcolare", ,populare" sau ,de popularizare"