Pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, de la ora 16.55 până la 18.25, TVR, TVR Internaţional, TVR 3, TVS (Digi TV) vor transmite în direct în întreaga lume evenimentele de la Braşov legate de aducerea moaştelor Sfântului Andrei. Televiziunea Română va trimite aici peste 100 de delegaţi pentru a acoperi evenimentul, în special manifestările care vor avea loc în acest interval orar pe Bulevardul Eroilor. Pentru a înţelege importanţa manifestărilor, TVR a alocat transmisii în direct de o oră, între 10.00 şi 11.00, pentru parada de la Arcul de Triumf, organizată la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României, de 20 de minute pentru Te Deum-ul de la Alba Iulia, oficiat de Patriarhul Daniel, iar pentru manifestarea de la Braşov va fi o oră şi 30 de minute de transmisie. Practic, Braşovul va fi în centrul atenţiei tuturor românilor din orice colţ al lumii, estimându-se că TVR va atinge un rating de 10 – 11 milioane de telespectatori din toată lumea.
Faptul că manifestarea a căpătat deja o amploare internaţională e confirmat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care s-a implicat în promovarea evenimentului de la Braşov. „În acest sens am întreprins măsurile necesare pentru mediatizarea evenimentului în cadrul tuturor misiunilor diplomatice ale României, prin activităţi specifice în mediul structurilor asociative româneşti din zona de responsabilitate”, se arată într-un comunicat MAE. Astfel, acolo unde există comunităţi de români, vor fi organizate „locaţii adecvate pentru vizionarea evenimentului în cadrul transmisiunilor tv”, precizează ministerul, iar toate ambasadele României vor marca evenimentul prin activităţi culturale specifice.
Totodată, MAE îşi va trimite reprezentanţi direcţi la Braşov, respectiv pe secretarul general adjunct, Jean Gavrilă, şi directorul general, Daniel Eusebiu Goşea.
Practic, se poate spune că, din punct de veder