Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laureaţii premiului Nobel pentru Pace susţin cauza copiilor neşcolarizaţi din zonele de război

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 21 noiembrie 2008 ·

Un număr de 31 de laureaţi ai premiului Nobel pentru Pace au trimis, joi, o scrisoare comună şefilor din lumea întreagă, în care cer acestora să ajute cele 37 de milioane de copii care trăiesc în ţările afectate de conflicte armate şi care nu mai pot să meargă la şcoală. Dalai Lama, fostul preşedinte american Jimmy Carter, fostul arhiepiscop sud-african Desmond Tutu şi disidenta birmaneză Aung San Suu Kyi fac parte dintre semnatarii acestei scrisori, care pledează pentru o acţiune urgentă în favoarea educaţiei, ca mijloc de obţinere a păcii. ”Războaiele şi conflictele armate sînt operele adulţilor. Dar fiecare adult a fost cîndva un copil şi a crescut fiind influenţat de experienţele şi sfaturile care i-au marcat viaţa. Educaţia se află în centrul acestui proces”, au scris laureaţii premiului Nobel pentru Pace, în cadrul acestei campanii susţinute de organizaţia britanică Save the Children. Peste 70 de milioane de copii din lumea întreagă nu merg, în prezent, la şcoală, iar mai mult de jumătate dintre aceştia trăiesc în ţări afectate de conflicte armate. ”Pacea începe din spiritul nostru, încă de cînd sîntem copii, iar ea trebuie să înceapă chiar de astăzi”, au declarat laureaţii Nobel. În Congo, aproximativ cinci milioane de copii, dintr-un total de 9,6 milioane cu vîrste de şcolarizare, nu au avut posibilitatea de a merge la şcoală nici înainte de reizbucnirea recentă a violenţelor, a declarat organizaţia Save the Children. Un studiu efectuat asupra efectelor războaielor civile din ultimii 50 de ani a relevat faptul că, în ceea ce priveşte băieţii, fiecare an suplimentar de şcolarizare contribuie la reducerea cu 20% a riscului ca aceştia să ia parte în viitor la conflicte armate. Laureaţii premiului Nobel pentru Pace au lansat un apel către guvernele lumii şi celelalte părţi implicate pentru ca aceştia să se asigure că educaţia va fi un element cheie în

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 46 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 36 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°