Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat miercuri, după amicalul cu Georgia, că l-a interesat cel mai mult ca echipa să câştige, iar fotbaliştii utilizaţi în premieră să debuteze cu dreptul la naţională.
„A fost un test util şi reuşit până la urmă. La acest nivel, se mai întâmplă să fii condus chiar şi de Georgia. Noi nu avem voie să fim conduşi de nimeni. Băieţii au fost foarte motivaţi pe toată durata partidei, dar am primit un gol pe o greşeală a defensivei. Important era rezultatul, iar jucătorii noi să debuteze cu dreptul la naţională. Jucătorii din generaţia tânără au demonstrat că se poate conta pe ei. Ropotan şi Tănase au jucat foarte bine“, a spus Piţurcă.
Acesta a ţinut să îl felicite pe Ciprian Marica pentru reuşita din minutul 62. „Ciprian a jucat bine în faţa Georgiei. Rar l-am văzut să joace slab la echipa naţională, de multe ori a fost formidabil. Chiar am discutat cu el înainte de meci şi i-am spus că ar fi bine să marcheze pentru că la echipa de club nu o face prea des, deşi face un joc bun şi acolo“, a opinat selecţionerul.
Victor Piţurcă a comentat şi declaraţiile mai multor antrenori de club care îi cereau să nu le folosească jucătorii tot timpul.
„Mie nu mi-a cerut nimeni astfel de lucruri. Am discutat cu Dorinel Munteanu înainte şi îmi spunea că Dorin Goian este accidentat, dar medicii au spus că nu are nimic şi de aceea l-am utilizat, cu folos, el marcând şi un gol. Au mai fost jucători cu probleme medicale, dar au putut juca. Doar pe Raţ voiam să îl las 60 de minute, dar s-a accidentat Ogăraru şi nu am mai avut pe cine să bag pe partea stângă“, a explicat acesta. Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat miercuri, după amicalul cu Georgia, că l-a interesat cel mai mult ca echipa să câştige, iar fotbaliştii utilizaţi în premieră să debuteze cu dreptul la naţională.
„A fost un test util şi reuşit pâ