În ultimul meci al naţionalei din acest an, Victor Piţurcă a preferat formaţia gruzină, aflată pe locul 99 în clasamentul FIFA, 80 de poziţii sub cea a tricolorilor. A preferat să nu-i cheme pe Adrian Mutu, Cristi Chivu şi Florentin Petre, mergând pe testarea jucătorilor din ţară. Cum Steaua şi Craiova se întâlneau în campionat peste două zile, s-a cerut ca jucătorii lor să nu fie folosiţi integral. Dorel Goian a intrat numai la pauză, mai ales că de la meciul cu Serbia din anul viitor va fi suspendat. Antrenorul a mers pe cuplul de fundaşi centrali, Gabi Tamaş – Mirel Rădoi, care vor fi în teren la Belgrad.
Acest test a arătat un viitor posibil titular al naţionalei, Florin Costea, dar şi slăbiciunile apărării. Noua reprezentativă, cu numai trei stranieri, Raţ, Cociş, Marica, s-a chinuit până a depăşit modesta formaţie gruzină. A primit un gol în debutul meciului, pe o nesincronizare a apărării. În min. 12, tricolorii erau avansaţi cu întregul efectiv în terenul oaspeţilor, dar la o lansare în adâncime pentru Martsvaladze, acesta, din 10 metri, înscrie pe lângă Lobonţ. Peste două minute, la centrarea lui Raţ, Cociş reia cu capul din opt metri şi Lomaia reţine.
Tricolorii au o posesie categorică, dar nu se descurcă în faţa unei apărări supraaglomerate. Se încearcă şutul de la distanţă (Marica în min. 26 peste transversală sau Tameş în min. 45+1 din 18m pe lângă poartă). În min. 38, Costea pune presiune pe Ghivinladze, care a fost aproape de un autogol. În această primă parte, Ogăraru părăseşte terenul (min. 25) în urma unui duel aerian în care a suferit o entorsă. Repriza secundă este mai animată, iar tricolorii par mai incisivi. În min. 59, Raţ centrează de pe stânga, dar Marica nu reuşeşte să ajungă la balon, în careu. În min. 62, Cociş centrează de pe dreapta, un gruzin deviază puţin cu capul şi Marica, din şase metri, printre doi apărători înscrie pen