Digest-ul este, pe englezeşte, versiunea comprimată a cărţilor de neocolit, care trebuie citite, fie şi pe scurt. Sigur, nu e lucru uşor să tai o capodoperă, mai ales cînd volutele îi sînt tot schepsisul. Nici să faci serii de asemenea pastile şi să crezi că ele sînt literatura. Cîteodată, însă, artificiul iese. Unul din cei care, fără să fie angajatul vreunui trust responsabil cu scutirea de lectură, a reuşit, e Urmuz. În cîteva pagini de stenodactilogramă peste care a colorat cu creionul, te face să spui, cvasi-socratic, privind la tomurile masive: cît de mare e mulţimea detaliilor de care nu avem nevoie!
În literatura lui trăită repede, frazele intră unele în altele, personajele se fărîmă, intrigile explodează înfundat, acoperite de-o concluzie care nu-i de-acolo. Ai sentimentul că orice se poate, că moda (literară) nu mai e fiorosul inventar de ce cu ce se asortează, ci o spontană şi frugală exersare a unor plăceri năstruşnice. Tablourile suprarealiste, care desfiinţează ideea de om (cu doi ochi, două mîini etc.) în numele ideii de libertate, se mişcă slobode prin aceste abia vreo sută de pagini foarte aerisite, cu tot cu explicaţii şi ilustraţii. Totuşi, ediţia pe care o am în faţă e mult mai groasă, chiar neverosimil de groasă, dacă citeşti numele de pe copertă. E aproape un album, scos la Minerva, în 1983, la 100 de ani de la naşterea lui Urmuz, îngrijit de Constantin Crişan, după ediţia lui Saşa Pană, din 1970, tot la Minerva, şi cuprinzînd Pagini-le bizare în nu mai puţin de şase limbi, engleză, franceză, germană, italiană, rusă, spaniolă, în care le-au tălmăcit, întregi sau pe ici, pe colo, Eugen Ionescu, Ilarie Voronca, Leopold Kosch, Andrei Bantaş, Marco Cugno şi Marin Mincu, L. Dolgoşeva, Xenia Dumitru, Nataşa Nicolau, Susana Vásquez Alveár şi Victor Ivanovici. Ilustraţiile de pe copertă şi din interiorul volumului îi aparţin lui Ion Mincu.
