Ieri, la Sinaia, au debutat lucrările celui de-al 8-lea Congres al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Evenimentul, organizat pe tema "Notarul public-funcţie de autoritate publică" va dura până sâmbătă, ocazie cu care vor fi validate alegerile pentru noua echipă ce va asigura conducerea breslei notarilor în următorii patru ani. Una dintre concluziile raportului de activitate a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR), prezentat în cadrul evenimentului, a fost că activitatea notarială a scăzut în anul 2008, înregistrând, faţă de anii precedenţi, cu peste 1 milion de proceduri notariale mai puţin, din cauza crizei imobilare.
Printre invitaţii de onoare s-au numărat: Juan Bolas Alfonso, preşedintele Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană, Pierre Becque, vicepreşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Uniunii Internaţionale a Notariatului şi Alain Moreau, preşedintele Institutului Internaţional de Istorie a Notariatului. În cuvântul sau de deschidere, preşedintele nou ales, Dumitru Viorel Mănescu, a ţinut să sublinieze două idei. Prima ţine de faptul că originea actualei crize se află şi în actele de corupţie, într-un sistem care e adeptul libertăţilor totale în materie de operaţiuni de piaţă. Asta în contrast cu punctul de vedere şi practica majoritătii statelor europene în care profesia de notar este una de autoritate publică, dând garanţiile legale necesare operaţiunilor pe care la certifică. A doua idee susţinută de Mănescu face referire la majoritatea sondajelor de opinie din ultima perioadă. Acestea arată că, dintre profesiile juridice, notarii sunt singurii faţă de care populaţia are o percepţie pozitivă, ei nefiind implicaţi în scandaluri publice legate de acte de corupţie.
Notarii vor putea depista actele de identitate false
Potrivit raportului Consiliului UNNPR, notarii vor pute