Tot românul care trece pe Drumul Naţional 7, care leagă Piteşti de Râmnicu Vâlcea, face popas la Deduleşti ca să mănânce „un mic d-ăla mare”. Zi şi noapte, grătarele de pe Dealul Negru sfârâie non-stop, umplând valea de arome ademenitoare. Zilnic, grataragiii vând între 1.500 şi 2.000 de mititei. Aşezate strategic, ca hanurile vremurilor vechi, în calea drumeţilor, restaurantele de la Deduleşti au în permanenţă clientela asigurată. De când au început afacerea, vânzătorii de mici se mândresc a spune că nu există zi din an, fie că e vorba de Crăciun, Revelion sau Paşte, în care parcarea de aici să fie goală. Şi nici şofer care să nu fi oprit măcar o dată pentru o porţie de mititei.
Şi totuşi mărimea contează
Zeci de maşini sufocă parcarea neîncăpătoare, fetele de la grătar nu mai prididesc cu pusul şi cu luatul micilor, iar ospătăriţele fac zeci de ture cu carneţelele de comenzi în mâini. Aproape la fiecare comandă făcută, cuvântul de ordine este substantivul comun „micul”, evident folosit la plural.
De mai bine de zece ani, el este personajul principal al acestei zone. În tot acest timp, nici n-a scăzut, nici n-a crescut (ca gramaj!), a umflat însă simţitor conturile proprietarilor locaţiilor. Un mic se vinde cu trei lei, preţ în care intră pâinea şi muştarul.
„Nu există, practic, un secret anume al micilor făcuţi aici, un secret de compoziţie, de mirodenii etc. De când am dat drumul, am lucrat şi lucrăm cu un abator din Piteşti. Ei fac compoziţia, ei pregătesc reţeta. Secretul nostru este, însă, că am păstrat un gramaj mare.
Micul e tras la 80 - 90 de grame. Dintr-un kilogram ne ies doar 12 mici. Un alt secret este că trebuie prăjiţi frumos, la foc mare, nu lăsaţi la pâlpâire. Fiind fluctuaţie mare, micii sunt tot timpul serviţi proaspăt prăjiţi, când au alt gust faţă de cei ce au apucat să se ră
