La olandezul Mondrian (n. 1872) atelierul arată ca pictura lui: spaţiu aseptic, fără aglomerări inutile, geometrizat la maximum. Precum propria-i pictură. Faţa pictorului e una riguros necesară: fără devieri anatomice, fără rictus teatral. E a unui geometru impenetrabil: curată, limpede, sumară. Privindu-i pînzele neoplasticiste, cu gama lor de culori fundamentate, îi vezi atelierul. Chiar dacă una din ele, scăpată seriozităţii programatice, se cheamă, americăneşte, ,Broadway Boogie Woogie".
Picasso (n. 1881), primul, încă nu monstrul sacru al secolului, pictează în unul din acele ateliere de foburg parizian, cu sobe de tuci, cu burlan traversînd trist încăperea. Dar care dă şi marca unei vremi cînd nu se ivise încă... studioul. Ce început însă! La fel de magnific - la nivelul pînzei - cu cel tîrziu, deja sacralizat mondial. Din care, pardon, ieşise şi emblematicul porumbel al păcii, în obedienţă moscovită.
Brâncuşi (n. 1876), fostul ţăran, stătea aşezat în atelierul din Impasse Ronsin precum Dumnezeu după împlinirea celor şapte zile. }ineau de cea mai sclivisită mondenitate vizitele ce i le făceau subţirii Prisului - hipermordeniştii scrisului şi muzicii - făcîndu-şi poze aici, cu pişicherul gorjan, tratîndu-i, acesta, cu brînză şi mămăligă.
Atelieru-mi din Armeană e flancat de alte două: unul, al dezordinii desăvîrşite, din care ies pînze de pitorească devălmăşie, celălalt, al ordinii farmaceutice, cu pînze de rigoare mondrianescă. între ele, habitaclul meu: aurea mediocritas, aurita cale de mijloc, aşadar.
Bouşcă (n. 1914) îşi picta maniacalele lui subiecte donquijoteşti cu rare spermanţete provenind din alchimii occidentale. Craiu (n. 1908), rămînînd fără ulei de in, lua din bucătărie ulei de gătit şi-şi împăsta inocentele cartoane ce nu se mai uscau nicicînd.
Deţin o fotografie din siniştrii a
