Mişcările pe ring sunt benefice fizicului, pentru cei care vor să ardă calorii, dar şi psihicului celor stresaţi. Sedentarismul, lipsa încrederii în sine, boala celor “două picioare stângi” sau chiar unele tulburări neurologice îşi găsesc leacul în dans, spun cei care practică acest sport şi psihologii. Andreea Gherguş are 26 de ani, este rezident în anul I la radiologie, la Institutul Clinic Fundeni, dar de două ori pe săptămână, după ora 20.00, este instructor de dans la clubul Impetus din Capitală.
”Îmi place foarte tare dansul. Şi mă binedispune. După o zi la spital de-abia aştept să vin aici să mă destind”, spune ea. S-a apucat de dans sportiv în urmă cu patru ani, când era în anul trei de facultate, a fost la competiţii, dar a fost nevoită să facă pauză doi ani, pentru licenţă şi examenul de rezidenţiat, iar acum a rămas să predea.
Dacă şi-ar găsi partener, s-ar întoarce în competiţii, dar „e destul de greu să găseşti băieţi care fac dans sportiv, majoritatea vin cu soţiile, cu prietenele, nu din proprie iniţiativă”.
Antrenorul Dorel Bâgiu de la clubul Impetus, unul dintre cele mai vechi din ţară, din anii ‘90, spune că s-a schimbat mult structura grupurilor care vin să înveţe să danseze:„Statistic vorbind, la început publicul-ţintă îl reprezenta studenţii”.
Până în 2000, predominau cursanţii între 16 şi 20, 24 de ani, spune şi antrenorul Mircea Gavrilă, de la cel mai vechi club de dans din Braşov, Fan Dance Club. Apoi au început să vină mai mult adulţii, inclusiv „persoane pe la 40, 50 de ani”, iar la copii numărul a rămas constant.
De plăcere sau de nevoie
Majoritatea adulţilor care se apucă de cursuri de dans nu vor să facă performanţă, ci practică dansul ca hobby sau pentru că trebuie să meargă la petreceri, recepţii sau nunţi şi au „două picioare stângi”, spune Gavrilă.
