Mâine, Editura Humanitas lansează la Târgul Gaudeamus titlul care pentru mine este, fără umbră de îndoială, cartea anului 2008 (Nicolae Manolescu, cu „Istoria critică a literaturii române“, intră, desigur, la altă categorie): „Confesiunile unui cafegiu“, de Gheorghe Florescu. Sursa: Sorin Antonescu

O carte fabuloasă, scrisă cu cinică sinceritate, sagace, necruţător şi subtil, cu fibre de sarcasm şi orgoliu invulnerabil, într-un horror vacui tipologic, cu sute de personaje din Securitate, miliţie, procuratură, SIE, nomenclatura PCR şi lumea interlopă, dar şi din elita literară, teatrală, medicală, muzicală, religioasă şi ziaristică a Bucureştilor din ultima jumătate de veac. Suntem aruncaţi în plină Mafia Cafelei, şi anume între liniile de foc ale partidei naţionalist-ceauşiste (unde tronau Pleşiţă, Nuţă, Neagoe, Macri, Cosma, Tudor Stănică, Aurelian Stan, Stamatoiu ş.cl.) versus partida internaţionalistă (Pacepa, Doicaru, Naum, Radu Abagiu ş.a.) cu al său Padro Padrone în persoana colonelului Victor Ranga (şeful legendarei Agenţii de Import), rudă cu Ana Pauker, şef Serviciu Contrainformaţii în SSI, rezident KGB, afemeiat notoriu si presupus agent Mossad, susţine Gheorghe Florescu.

Cine dintre noi nu-şi aduce umilitor aminte de lungile, terifiantele cozi la alimentarele ceauşismului? Ore în şir de stat în zăpadă sau vipie pentru două sticle de lapte sau bere, pentru raţia de zahăr şi ulei, pentru pipote, gheare, unt, săpun, cafea, pastă de dinţi, hârtie igienică sau chibrituri, pentru kilogramul de brânză sau carne schimbat apoi pe făină şi orez, mălaiul dat pentru un carton de ouă, cutia de ness Amigo (tătucul mărcii pe piaţa noastră era „vienezul“ Marin Ceauşescu) dată la schimb pentru medicamente, banane, ciorapi de damă ş.a.m.d.

Ei bine. Vreţi să ştiţi cum ajungeau toate aceste mărfuri în depozite, cum făceau troc mahării com