Şi doar în lumina dăruită
poţi oferi limpezindu-te
fiecare este fiecare, însă
în toţi e înscrisă
O cale-a aflării
anevoie de
povestit
tot ce-am trăit
purtat de o anume sete
înscrie desenul unei vieţi
din care transpare lent chipul inimii
pentru mine însă, totul
ar putea fi cuprins
în trei cuvinte:
sclipătul depărtat al apelor...
Dinspre o linişte se mistuie
lumea, reînfiripîndu-se în interval:
a te stinge înainte de-a te duce
în tăcerea curgînd, lumea
petrecîndu-se
fără de mine
şi totuşi
în mine
n-a fost şi nu există început
doar răsfrîngerea unui alean
într-un golde vale:
atunci, cînd umbrele tot mai lungi
înlesnesc o altă vedere
rotunjind în auz
înserarea
rămîne doar ce aduce
vîntul dinspre cîmpie
în răsucirea
adierii
ochii tăi
în sclipirea
depărtată
a apelor
*
adevăratul poet, un echilibrist
pe un fir de lumină, suspendat
între cer şi pămînt:
deasupra, Abisul
dedesubt
Valea
cale de întoarcere, nu există.
nici început, nici capăt
nu se mai poate zări, el însă
înaintează şi-naintează
cu mare băgare de seamă
călăuzit de o anume smerenie:
îl ţine în cumpănă
un glas
tare
adînc
într-adevăr, adevăratul poet
e un hristos ratat, să ne iertăm
între noi
aşadar
totul
*
şi-am umblat pe unde şuiera vîntul
unde sclipeau cuţitele şi se spărgeau
valurile pe pietre, am frînt pîinea şi
