Asemeni oamenilor reali, şi personajele primesc de la alte personaje sau chiar de la autor porecle afectuoase sau ironice. Nu e om să nu fi fost poreclit cumva, mai ales în copilărie, uneori şi la maturitate, mai ales dacă e şef, de către subalterni, sau profesor, de elevii săi. În literatura română sînt destule porecle sau nume care derivă dintr-o poreclă.
De cele mai multe ori aceste supranume sînt batjocoritoare. Nică al lui Ştefan a Petrei, care şi-a luat ca nume literar pe cel al mamei - Creangă - era poreclit în copilărie Ion Torcălău, pentru că torcea lînă la rînd cu fetele, dar va ajunge la maturitate Popa Smîntînă.
Personajele lui I. L. Caragiale au diminutive şi porecle dintre cele mai interesante şi mai hazlii. Agammemnon devine familiar Agamiţă şi, în graba lui Trahanache, Gagamiţă. Telemac e degradat la Mache şi este confundat cu Bibicul, aşa cum îşi alintă Miţa amantul. Ştefan Tipătescu e firesc Fănică şi, pentru opozanţi, Vampirul (Bampirul conform lui Pristanda), iar Zoe - Joiţica pentru toţi, mari şi mici. Farfuridi e Tache, diminutiv ce vine posibil de la Petre sau Dumitru. Numai Cetăţeanul Turmentat rămîne complet anonim. Aşa cum în grupul lui Caţavencu (dăscălimea şi moflujii) Bampirul e unul singur, în fracţiunea adversă dacă se vorbeşte despre Moftologul sau Nifilistul toată lumea înţelege că e vorba de onorabilul d. Nae Caţavencu. Hazul şi utilitatea unei porecle stă în consensul asupra ei.
Soţul Miţei e pentru ea şi amantul ei Mangafaua şi tot astfel, diminutivat, îl botează Tarsiţa Popeasca pe fiul său, Nae, căsătorit fără chibzuinţă cu Acriviţa: Mangafache. Totul de la moldovenismul mang, adică prost. Numai Trahanache beneficiază de supranumele distins Venerabilul atît pentru soţia infidelă, cît şi pentru toţi ceilalţi, fie şi adversari.
Necunoscînd numele real al preopinenţilor, personaje
