Blestem mare s-aiba-n casa/ Cari di limba lui s-alasa
O Europa plina de frati
Reportajul acesta este de fapt sfarsitul unei calatorii. Calatoria unei echipe de reporteri, dintr-o parte in alta a Balcanilor, incepand cu Bulgaria si apoi prin tot nordul Greciei, pana in Macedonia, Croatia si Albania, in incercarea de a-i gasi pe ultimii aromani, de-a ne imagina o tara intinsa a unor inaintasi de-ai nostri comuni, asa cum a fost ea candva, in stravechime.
Sunt inca foarte multi. Multi de tot! Oameni frumosi. Sute si sute de mii raspanditi prin sate si localitati cocotate pe varfuri de munti. Vorbesc o limba romaneasca straveche, sora buna cu a noastra, pe care o poti intelege usor. Cine sa fie acesti oameni? De unde stiu ei cuvintele astea ancestrale, daca n-au fost niciodata in Romania, tara unde ele se rostesc si acum? Unii, cei mai in varsta, inca mai zic ca sunt daci, urmasii lor din Vlahia Mare. Asa le-au spus la scoala dascalii lor, care in perioada interbelica au fost adusi sa invete in Romania. Altii nu-si mai amintesc. Stiu doar ca sunt "de un alt neam". "Altceva". Nici greci, nici albanezi, nici slavi... Si totusi, se agita pentru limba, credinta si obiceiurile lor batranesti, fac asociatii, manifestari, festivaluri... Se lupta mai mult asa, pentru ca simt in sangele lor dorinta asta de-a lupta, ca pe o mostenita datorie. Bunicii lasa cu limba de moarte ca nepotii lor sa mearga sa invete in Romania, pentru a implini astfel "o veche lege a neamului". si multi chiar se duc. Apoi se intorc. Dar se intorc luminati. Se cutremura intelegand cat au fost de manipulati pana atunci, cat de stravechi sunt de fapt neamurile lor pe aceste pamanturi indepartate. De fapt, oamenii astia se straduie astazi doar sa supravietuiasca. Atat. Sa reziste macar putin, cativa ani, macar inca o generatie. "Sa nu si sparga credinta si limba noastra..." Atat is
