Tragedia din subteranele minei de la Petrila, unde au murit 12 mineri si alti 10 au fost grav raniti, le-a amintit politicienilor ca, dincolo de perdeaua de fum si vorbe a campaniei electorale, in Romania se traieste periculos.
Moartea este ieftina, uneori chiar gratuita in minerit, in combinatele siderurgice sau in maternitati. Tragedia de la Petrila nu face decat sa completeze tabloul general de nepasare, lacomie si amatorism cu care ne-am obisnuit in Romania, de atata amar de vreme. Cu atat mai mult cu cat, desi ancheta nu s-a incheiat, exista probe care demonstreaza ca in spatele accidentului se ascunde o crima cu complici la toate nivelele. O crima a conducerii care, pare-se, stia ca in abataj se aduna pungi de gaz, dar nu a investit in modernizarea sistemelor de ventilatie si nici in cele de alarma. Mai mult, spun minerii, directorii minei, altfel oameni politici, implicati in campanii electorale, i-ar fi amenintat pe mineri ca daca nu intra in mina, vor fi penalizati sau chiar concediati. Nu e mai putin adevarat ca vocile minerilor nu s-au auzit in ultima perioada, cu toate ca de-a lungul timpului nimic nu i-a oprit sa iasa in strada, sa-si ceara drepturile cu tarnacopul. Nu au existat negocieri care sa vizeze programul de securizare a subteranului, iar liderii sindicali, altfel vocali si contondenti, nu s-au facut remarcati decat cerand sporuri salariale. Salariul groazei!
Mineritul romanesc este printre cele mai nesigure din Europa. Infiltratiile de gaze, nesiguranta tunelelor si a uneltelor, lipsa de investitii in aparatura si sisteme de protectie au transformat mineritul in profesiunea disperatilor care abandoneaza orice speranta cand intra in sut. Nu intamplator acum 11 ani, ministrul industriilor care, ironia sortii, era chiar prim-ministrul de azi, declansa programul de inchidere a minelor. Mineritul era considerat atunci costisitor, pe
