Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine călătoreşte solo? Femeia sau bărbatul?

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 noiembrie 2008 ·

Chiar dacă vacanţele petrecute de unul singur nu pot fi considerate drept un fenomen în masă, cererea de pe piaţa românească există. În cadrul acesteia se distinge clar care dintre cele două sexe acceptă sau nu provocarea unei astfel de călătorii. În opinia Cristinei Irimia, de la agenţia J’Infor Tours, "în călătoriile single, femeile tinere intelectuale, cu un venit superior, predomină pe acest segment de voiaj".

Aceeaşi perspectivă o are şi Daniela Dumitrica, de la Paralela 45. "Chiar dacă cererile pentru astfel de oferte sunt rare, pot spune că doamnele mai în vârstă sunt cele care aleg să călătorească singure", afirmă aceasta.

Pe tren, în avion sau în maşinile proprii, femeile se lasă mai uşor purtate de curiozitatea unei călătorii făcute singure, decât bărbaţii. Aceste voiaje le permit celor care le întrepind să petreacă timp cu ei înşişi, să se regăsească după o perioadă dificilă, să-şi facă planuri şi să se bucure de frumuseţea locurilor pe care ajung să le viziteze. Iar dintre femei şi bărbaţi, tot cele dintâi sunt mai predispuse la astfel de lucruri.

"Femeile călătoresc singure, în general, la orice vârstă, dar şi în grupuri mixte. Şi nu trebuie neparat să fie în hoteluri sau în cadrul unor produse pentru celibatari. Bărbaţii tineri preferă să călătorească în grupuri de prieteni sau în cuplu. Iar cei de vârstă matură sau vârstă de aur călătoresc în grupuri de circuite culturale", mai precizează Cristina Irimia.

În plus, femeile au acum o mai mare libertate financiară, comparativ cu o generaţie în urmă. Tendinţa captată în analizele statistice arată că un număr tot mai mare de femei amână căsătoria şi maternitatea. Astfel, timpul este de partea lor în ceea ce priveşte petrecerea clipelor libere după propriul plac. Curioase din fire, fără teama de necunoscut, femeile încep să considere aceste călătorii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°