Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povesti de dragoste prin scrisori

Publicat in Formula AS, sâmbătă 22 noiembrie 2008 ·

"In fiecare zi este ziua noastra"

Se spune ca atunci cand te trezesti dimineata imbujorat si cu fluturi in stomac, mai mult ca sigur ca esti indragostit. Dar nu e vorba de orice fel de indragosteala, una de liceu, de exemplu, nici de vreo simpatie trecatoare. Nu. Se spune ca semnele acelea dovedesc ca iubesti cu adevarat, ca ti-a iesit in drum acea unica persoana, pe care ai ocazia s-o intalnesti doar o singura data in viata...

Acum 7 ani, cand l-am intalnit pe EL, caci EL va fi personajul principal al acestei povesti, eram un copil. Voiam soarele de pe cer si stelele sa-mi lumineze parul, voiam sa zbor, sa rad cu pofta, credeam ca lumea e facuta numai si numai din bucurie si imi doream ca viata mea sa fie mereu frumoasa.

De atunci ma trezesc de fiecare data cu zambetul pe buze si cu emotie in suflet. Si mi-e clar acum, fara nici un fel de dubiu, ca ceea ce simt este darul cel mai frumos pe care l-am primit de la Dumnezeu. In general, apreciez tot ce mi-a fost dat in viata, familia, prietenii, succesul, lumea, florile, bucuriile mici, sunt recunoscatoare pentru tot, dar pentru ca mi-a dat ocazia sa traiesc o asemenea poveste de dragoste, nu cred ca am sa pot vreodata sa Ii multumesc. Nu stiu cum.

Cand l-am vazut pentru prima data mi-a spus ca il cheama Matei, desi numele lui adevarat este Marius. Mai tarziu, mi-a marturisit asa, in treacat, de parca nici n-ar fi contat, ca m-a mintit din simplul motiv ca nu voia sa strice vraja. Voia ca mica lui minciuna sa ne ocroteasca de orice rau posibil, de orice distrugere, de lume. Fiindca la inceput - acum nici nu mai stiu daca au fost ore, zile sau luni- a existat, cu adevarat, o vraja. Magia de inceput de relatie, care te face sa tresari numai daca ii auzi numele, care te obliga sa vrei sa ai aceleasi pasiuni pe care le are persoana iubita, sa porti haine in aceleasi culori ca si el, sa vrei sa ii

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum o ora
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum o ora
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum o ora
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum o ora
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum o ora
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum 36 minute
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 49 minute
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Maia Sandu, după ce ansamblul Hecenii a ocupat locul 3 la ”Românii au talent”: Aţi făcut Moldova mândră!

HotNews acum 39 minute
Preşedinta Maia Sandu a afirmat că ansamblul Hecenii, care a ocupat locul 3 la show-ul ”Românii au talent”, au făcut Republica Moldova mândră, potrivit News.ro. Ansamblul HeceniiFoto: Captura Pro TV ”Felicitări, Hecenii, pentru bucuria pe care aţi a

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°