Grigore e numele unui catel gasit de fetita prietenei noastre, sub acoperisul unui garaj vechi.
Era mic, slab, obosit, si cu blanita naparlita. Dupa adoptie, vrand sa-i dea un nume, l-a strigat Pif, Rex, Adolf, Arct, Azorica, Lizica, dar el n-a raspuns decat la Grigore, si asa i-a ramas numele. La cateva zile dupa adoptie, Grigore s-a inviorat. Si-a refacut blanita si a devenit stapanul unei curti de invidiat. Isi apara proprietatea doar latrand puternic, pentru ca in toata viata lui de caine fidel nu a muscat pe nimeni. A devenit prietenul intregii familii, si mai ales al copiilor, pe care voia sa-i faca fericiti, pentru ca il salvasera. Era asa de amuzant sa-l vezi cum "juca perinita" si scotea si niste sunete asemanatoare cu melodia.
Intre timp copiii au crescut si azi, cand prietena noastra le scrie in strainatate, unde au plecat la studii superioare, ii arata lui Grigore pozele lor, iar el sta alaturi, "citind" fiecare cuvant din scrisori. La sfarsit, "mama buna" ii ia labuta si i-o introduce in calimara cu cerneala. El stie gestul ce urmeaza, asa ca imediat isi aplica foarte multumit "iscalitura" in finalul epistolei. Dar cea mai impresionanta fapta a lui Grigore a fost acum cativa ani, iarna, cand bolnava fiind, prietena noastra zacea in pat si nu putea sa se ridice. Curentul a deschis usa camerei si gerul patrundea navalnic. Ea il striga cu puteri slabite pe sotul ei, dar coplesit de treburi si aflat in celalalt capat al casei, el nu o auzea. Grigore si-a dat seama ca erau strigate de disperare, s-a dus la usa unde era "tata bun" si a inceput sa latre fara intrerupere. Crezand ca era cineva la poarta, stapanul a pornit intr-acolo, dar Grigore l-a apucat hotarat de pulpana hainei, ducandu-l unde era nevoie de el. Prietenul din curte se dovedise "semper fidelis".
La vizita noastra din acest an, Grigore a fost mai afectuos ca niciodata: ne-
