Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcul de la Gara de Nord a fost adoptat şi va fi "înverzit"

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 22 noiembrie 2008 ·

La început a fost un parc abandonat, fieful aurolacilor şi cerşetorilor, apoi a fost programat pentru a fi parcare subterană. Proiectul aparţinea fostului primar general Traian Băsescu, actual preşedinte. Ideea a murit în faşă. Ieri a fost adoptat şi a redevenit parc.

Este vorba despre terenul din faţa Gării de Nord, din imediata apropiere a Ministerului Transporturilor.

Suprafaţa verde a fost curăţată de mizerie şi urmează să fie reamenajată peisagistic.

"Situaţia s-a mai îmbunătăţit, însă ştiu că nu este de ajuns. De aceea am cuprins această zonă în campania «Adoptă un spaţiu verde», iniţiată de Primăria Sectorului 1 şi realizată în parteneriat cu organizaţii ale societăţii civile şi cu mari companii private", a spus primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Campanie JNMulte spaţii verzi din Capitală sunt la stadiul de maidan. Jurnalul Naţional a demarat în paralel o campanie, la nivel de ţară, denumită "Să adoptăm împreună un parc!", cu speranţa că ideea pe care ea s-a fundamentat va fi îmbrăţişată în primul rând de publicul larg. De aceea vă solicitam dumneavoastră, cititorilor, să trimiteţi pe adresele de e-mail ale redactorilor noştri (Monica Andrei – monica.andrei@jurnalul.ro, Marina Constantinoiu – marina.constantinoiu@jurnalul.ro), la numerele de telefon ale redacţiei (021-318.20.37) şi fax (021-318.20.35) propuneri în ceea ce priveşte spaţiile ce ar putea fi "adoptate", dar şi mesaje scurte (SMS) la numărul de telefon mobil 0755-15.15.15 (tarif normal, în reţeaua Orange). Primăriile vor decide dacă acestea pot fi sau nu amenajate.

La început a fost un parc abandonat, fieful aurolacilor şi cerşetorilor, apoi a fost programat pentru a fi parcare subterană. Proiectul aparţinea fostului primar general Traian Băsescu, actual preşedinte. Ideea a murit în faşă. Ieri a fost adoptat şi a redevenit parc.

@N

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum 42 minute
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 31 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Inundaţii în judeţul Galaţi. Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor din comuna gălăţeană Slobozia Conachi, afectată de inundaţii. Pe lângă mâncare, apă şi îmbrăcăminte au nevoie de gesturi care să-i ajute să uite clipele trecute şi să-i facă să

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum 2 ore
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 3 ore
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 7 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°