Apariţia ridurilor în jurul ochilor şi moleşirea inestetică a pielii de sub bărbie sunt primele semne ale îmbătrânirii, pe care orice doamnă doreşte să le mascheze cât mai bine posibil.
Nu este imposibil să vă menţineţi o linie a maxilarului foarte bine conturată, indiferent de vârstă; trebuie doar să fiţi puse în gardă şi să ascultaţi sfaturile specialiştilor. În primul rând, luaţi aminte la ceea ce recomandă cosmeticienele sau specialiştii în machiaj. Aceasta este cea mai simplă şi sigură metodă de a crea impresia unei linii perfecte a maxilarului, permiţându-vă să „trişaţi“ prin tehnici inteligente de machiaj. De exemplu, aplicarea unor umbre subtile în jurul conturului maxilarului poate crea impresia că linia acestuia este perfect desenată. Pentru a corecta linia bărbiei, este indicat să folosiţi o pudră mată cu efect bronzant, în locul uneia sidefate sau cu efect perlat, pentru că aceasta din urmă atrage lumina şi subliniază exact ceea ce dumneavoastră încercaţi să mascaţi.
Creme pentru fermitate
Rafturile magazinelor de cosmetice sunt ticsite cu tot felul de creme sau loţiuni menite să sporească fermitatea pielii.
Trebuie să ştiţi că folosirea cu regularitate a unor astfel de creme este de ajutor pentru definirea şi menţinerea liniei maxilarului.
Producătorii de cosmetice recomandă aplicarea unei astfel de creme înainte de folosirea celei obişnuite de noapte sau propun produse ce conţin procolagen, o substanţă care netezeşte în mod vizibil pielea.
Coafura, importantă pentru mascarea defectelor
Forma tunsorii şi felul în care vă aranjaţi părul sunt foarte importante pentru evidenţierea trăsăturilor şi a formei feţei. În general, este o foarte bună idee să consultaţi un stilist priceput, care să aleagă cea mai potrivită coafură pentru dumneavoastră. Dacă aveţi probleme cu aspectul bărbiei, este c