Vechiul tren personal de pe o rută din nordul ţării a fost schimbat cu metroul de suprafaţă din Paris. Unii săteni zic şi acum că ăsta nu e trenul lor, ci „acceleratu’“. Sursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin Prisecaru
1 /.
Într-o atmosferă de vis, în urmă cu aproape un an, metroul de suprafaţă din Paris, Franţa, şi-a făcut apariţia pe ruta Ilva Mică - Câmpulung Moldovenesc, ce leagă judeţele Bistriţ a-Năsăud şi Suceava. Rama electrică Z6100 - un fel de „Terminator 2“, mai evoluat decât trenul personal românesc tipic, deşi e fabricat de prin anii ’60 - a ţiuit scurt şi a tras în gară la Vatra Dornei, aşteptând să urce călătorii.
Bătrânele din satele din jur care duceau zilnic cu „Personalul“ lor schingiuit - denumit de mulţi, strategic, „Trenul foamei“ - sacoşe din rafie, saci, respectiv pungi cu legume şi fructe la piaţa oraşului s-au oprit pentru o clipă, bulversate. Au urcat timid în vagoanele din inox, au admirat „tablourile“ din interior cu reclamele originale, în franceză, la Orient Express şi au tras scurt o concluzie: „Nu ne urcăm, că e acceleratu’“. După câteva explicaţii de genul: „Hai, măi, omule, că pleacă, e personalul, dacă-ţi zic!“, venite din partea „naşilor“, au pornit către satele-halte spre capul de linie Ilva Mică. Printr-un peisaj à la România şi cu manele duduind duios în difuzoare.
Primul contact: „Sclipea uşor în soare…“
Pe metroul reprofilat în tren personal, bătrâna Sabina, din localitatea Coşna, întreţine un mic conflict de generaţii cu tânăra Paula, consăteancă de-a ei. Paula nu pricepe cum bătrâna Sabina trăia pe vremuri. Bătrâna Sabina încearcă să exemplifice de ce era totuşi mai frumos prin anii ’40, ai copilăriei ei. Unu la mână: îşi făcea singură hainele din in. Doi la mână: se mânca mai sănătos. Trei la mână: parcă erau şi oamenii mai cumsecade. Acuma, nici cu lemnul nu le mai mer
