Dupa 42 de ani, Biserica romano-catolica l-a iertat pe John Lennon pentru remarca "Beatles sunt mai populari decat Iisus", declaratie ce a starnit un val de proteste din partea catolicilor, informeaza The Telegraph. Un editorial publicat sambata in publicatia oficiala a Vaticanului, L'Osservatore Romano, il iarta pe Lennon pentru afirmatia facuta in 1966, precizand ca "dupa atatia ani, remarca suna mai degraba ca lauda unui tinerel din clasa muncitoare ce se straduieste sa faca fata succesului neasteptat".
Materialul din L'Osservatore Romano, ce marcheaza 40 de ani de la aparitia faimosului White Album al trupei din Liverpool (lansat la 22 noiembrie 1968), lauda performantele artistice ale formatiei. "Talentul lui Lennon si al celorlalti membri ai trupei Beatles ne ofera unele dintre cele mai bune momente din muzica pop moderna", sustine publicatia Vaticanului, despre care The Telegraph afirma ca a incercat in ultima perioada sa-si transforme imaginea prea rigida, incluzand in paginile sale relatari de la ceremonia decernarii premilor Oscar sau gazduind materiale ale unor editorialisti evrei si musulmani.
"Doar snobii ar putea respinge cantecele celor de la Beatles", care "dezvaluie o rezistenta extraordinara la efectele trecerii timpului, fiind sursa de inspiratie pentru cateva generatii de muzicieni pop", scrie ziarul.
In martie 1966, intr-un interviu pentru publicatia The Evening Standard, Lennon a afirmat: "crestinismul va disparea. Noi suntem acum mai cunsocuti decat Iisus. Nu stiu ce va disparea mai intai, muzica rock and roll sau crestinismul. Isus a fost ok, insa discipolii sai erau greoi si comuni".
Declaratia lui Lennon a provocat un val de proteste in Statele Unite, unde conservatorii au dat foc albumelor trupei. Cei patru artisti au primit amenintari cu moartea iar numeroase posturi de radio, in special din stat