Mesajul a fost trimis. Multumesc!

30.000 de şomeri - perspectivă optimistă

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 22 noiembrie 2008 ·

O majorare a numărului şomerilor cu 30.000, ce înseamnă 0,5% din forţa de muncă, nu ar reprezenta o problemă pentru şomaj la nivel naţional, dar acesta ar putea creşte peste estimările actuale, a spus joi guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. „La nivel individual, această cifră reprezintă, într-adevăr, o problemă pentru fiecare persoană care rămâne fără slujbă. Cu toate acestea, o creştere cu 30.000 de şomeri reprezintă maximum 0,5% din forţa de muncă. Această majorare, coroborată cu 3-4%, nivelul actual al şomajului, arată că, deocamdată, cu greu se poate vorbi de o problemă“, a spus Isărescu, referindu-se la unele relatări din presă din ultima perioadă. Cu toate acestea, guvernatorul BNR a atenţionat că numărul şomerilor ar putea creşte cu mai mult de 30.000 de persoane. „Exemplul pe care l-am dat nu diminuează pericolul ratei şomajului. S-ar putea însă ca această cifră să fie mai mare“, a adăugat guvernatorul băncii centrale. Referitor la nivelul produsului intern brut (PIB), Isărescu a precizat că nivelul estimat pentru anul acesta, de 140 de miliarde de euro, reprezintă un PIB pe locuitor de 6.500 de euro, mult mai mare decât cel de acum nouă ani, când România era să intre în incapacitate de plată, astfel că n-ar fi o problemă din acest punct de vedere. O majorare a numărului şomerilor cu 30.000, ce înseamnă 0,5% din forţa de muncă, nu ar reprezenta o problemă pentru şomaj la nivel naţional, dar acesta ar putea creşte peste estimările actuale, a spus joi guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. „La nivel individual, această cifră reprezintă, într-adevăr, o problemă pentru fiecare persoană care rămâne fără slujbă. Cu toate acestea, o creştere cu 30.000 de şomeri reprezintă maximum 0,5% din forţa de muncă. Această majorare, coroborată cu 3-4%, nivelul actual al şomajului, arată că, deocamdată, cu greu se poate vorb

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 7 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

Donald Trump amenință Apple cu tarife de cel puțin 25% pe toate telefonele produse în afara Statelor Unite

HotNews acum 12 ore
Toate iPhone-urile care sunt vândute trebuie să fie fabricate în Statele Unite pentru a fi vândute pe piața americană, altfel Apple va trebuie să plătească tarife, a avertizat Donald Trump, vineri, într-o postare pe Truth Social. Anunțul a venit în

„Românii au talent” 2025 – Cine câştigat finala şi marele premiu de 120.000 de euro

HotNews acum 4 ore
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de la Pro TV şi, totodată, marele premiu de 120.000 de euro. Damaris Lupu este o elevă de 14 ani

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 8 ore
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Universitatea Harvard îl dă în judecată pe Donald Trump pentru că i-a interzis să mai primească studenți străini

Libertatea acum 11 ore
Harvard a dat în judecată administrația Trump după ce aceasta a decis să interzică accesul studenților internaționali în universitate, ceea ce a dus la o escaladare drastică a disputei dintre cele două părți, relatează Newsweek.

Ambulanță implicată într-un accident în Cluj. O pacientă și trei membri ai echipajului au fost transportați la spital

Adevarul acum 6 ore
O ambulanță a fost implicată într-un accident vineri seara în județul Cluj. Trei membri ai echipajului și o pacientă, care era transporată în vehicul, au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare.

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 5 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

VIDEO George Simion îndeamnă la „proteste pașnice”. „Nu cred că o să treacă multe luni până când vom avea alegeri anticipate”

HotNews acum 7 ore
Deputatul George Simion, liderul AUR, le-a transmis susținătorilor săi că „trebuie să luptăm mai departe”, vineri, într-o intervenție live pe rețelele sociale, și a făcut apel la acțiuni și proteste pașnice. George Simion l-a criticat pe președintel

Două aeronave militare ruseşti, suspectate de încălcarea spaţiului aerian finlandez

HotNews acum 6 ore
Două avioane militare ruseşti sunt suspectate că au încălcat vineri spaţiul aerian finlandez, a anunţat Ministerul Apărării din Finlanda, potrivit AFP. Incidentul a avut loc vineri după-amiază, în largul coastelor oraşului Porvoo din sudul Finlandei

Vremea

București
acum

15°
sâm.

13°/21°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°