Fotbalul este unul dintre domeniile ce începe să fie afectat de criza financiară mondială. Mulţi proprietari de cluburi sunt nevoiţi să facă împrumuturi la bănci, multe dintre ele ajunse în criză de lichidităţi. Cei mai afectaţi sunt aceia care au afaceri în domeniul imobiliar. Inevitabil, efectele acestei recesiuni au început să se extindă şi în România. În Liga 1, deocamdată situaţia pare stabilă, chiar dacă multe echipe încep să acuze dificultăţi. În schimb, la nivelul eşaloanelor inferioare au apărut primele semne de faliment. În Liga 2, deja două echipe s-au retras, alte şase sunt pe punctul s-o facă şi ele, iar din Liga 3 au dispărut şase. Jurnalul Naţional vă oferă o analiză a situaţiei financiare din fotbalul românesc. Previziunile sunt pesimiste. Posibil ca de la anul să ne trezim şi cu echipe din Liga 1 care nu pot termina competiţia. "Este imposibil să nu fie loviţi oamenii din fotbal de această criză", a anticipat Dumitru Dragomir, preşedintele LPF.
Criza financiară declanşată la nivel mondial începe să atingă şi România. Printre societăţile care au sau vor avea de suferit se numără şi cluburile de fotbal. Jurnalul Naţional încearcă să vă prezinte actuala situaţie de fapt a fotbalului românesc la nivel financiar. Echipele din Liga 1 sunt prezentate în ordinea clasării în clasament la finele sezonului 2007/2008.
1. CFR CLUJ
Principala companie a lui Arpad Paszkany din România, Trigranit, a fost nevoită să renunţe la trei sferturi din angajaţi.
2. STEAUA
Patronul echipei nu mai are în prezent lichidităţi şi aşteaptă banii de la UEFA pentru participarea în Liga Campionilor. Gigi Becali nu a mai putut vinde terenuri în ultima perioadă, motiv pentru care nu a putut achita integral primele pentru jucători. În prezent, Becali este în campanie electorală, alt prilej de cheltuială. Mai mult, finanţator