Opt zile au rămas până la nişte alegeri parlamentare care mă interesează mai puţin ca niciodată. Dacă la locale m-am îndreptat cu greutate spre urne, acum, privind listele de candidaţi, simt că am ajuns la fundul sacului. Nici măcar votul alb nu mă tentează, căci, la cum îi cunosc pe observatorii care reprezintă partidele în secţii, o „mică înţelegere“ după numărare şi înainte de completarea procesului-verbal n-ar fi de mirare. Parcă îi aud: „Avem 70 de buletine albe. Sunteţi de acord să lăsăm zece şi să le distribuim în mod egal pe celelalte, zece pentru fiecare partid?“. Cine ar refuza? Ar scoate o ştampilă şi ar aplica-o, pe rând, în dreptul candidatului propriu sub privirile atente ale celorlalţi, să nu cumva să se înşele între ei. Înşelăciunea asupra alegătorilor? Vă credeam oameni serioşi! Uninominalul n-a schimbat mare lucru pe liste. Aceiaşi versaţi, câţiva tineri care au învăţat jocul şi, ca noutate, personalităţile comunităţilor: foşti primari, viceprimari, vreun preşedinte sau vice de consiliu judeţean, căci aproape toţi cei care au ratat la alegerile locale candidează acum pentru Senat sau Camera Deputaţilor. Vor să facă legi mai bune, unii pentru că au probleme cu cele în vigoare, aşa că plătesc pagini întregi prin ziare, pozându-se cu ţăranii pe care par să-i asculte într-o beatitudine. Le-o aminti vreunul proverbul despre calul bun care se cumpără din grajd? Oferta candidaţilor: mesaje-şablon, promisiuni, acuzaţii îndreptăţite sau lipsite de orice logică la adresa adversarilor, câte-o găselniţă răsuflată, menită să spargă monotonia. Cum să răspunzi la nepăsare, superioritate, ipocrizie şi, mai ales, la faptele lor în dispreţul legii sau doar al bunului-simţ? Cum să-i opreşti din construcţia propriilor privilegii, când ea pare molipsitoare, de la ministru, la primar, de la senator, la funcţionar public? „Vă deranjez şi eu cu o întrebare. Sunt juristă la