Numai petrecerea de inaugurare a hotelului de cinci stele de pe insula artificială Palm Jumeirah a costat peste 20 de milioane de dolari. Sursa: Reuters
Criza economică globală a fost dată uitării joi seară în Dubai, cu ocazia inaugurării oficiale a hotelului de lux Atlantis, prin cea mai spectaculoasă şi scumpă petrecere privată din istorie, relatează cotidianul britanic „The Times“.
Petrecerea de peste 20 de milioane de dolari a continuat până târziu în noapte, punctul culminant fiind un spectacol grandios de artificii care a „aprins“ ţărmul Golfului Persic şi despre care organizatorii au declarat că a putut fi văzut din spaţiu. Peste un milion de artificii au iluminat insula artificială Palm Jumeirah, adică de 10 ori mai multe decât cele folosite la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, din această vară.
La petrecere au participat peste 2.000 de oaspeţi de seamă, în special vedete de la Hollywood, magnaţi imobiliari şi membri ai familiilor regale arabe şi britanice. Printre numele sonore de pe lista invitaţilor s-au numărat actorii Robert de Niro şi Denzel Washington, cântă reaţa Janet Jackson şi miliardarul britanic Richard Branson. O altă atracţie a serii a fost concertul susţinut de Kylie Minogue, despre care se zvoneşte că a primit un onorariu de circa 2,2 milioane de dolari.
Investiţie totală de 1,5 miliarde de dolari
Emiratul arab continuă astfel seria de proiecte imobiliare excentrice, inaugurând hotelul de cinci stele amplasat pe Palm Jumeirah, prima dintre cele trei insule în formă de palmier din largul apelor Golfului. Dezvoltat de magnatul de origine sud-africană Sol Kerzner împreună cu autorităţile din Dubai, Hotelul Atlantis, care are 1.539 de camere, a necesitat o investiţie totală de aproape 1,5 miliarde de dolari. Proprietarii speră ca hotelul să devină un nou pun