Schimbare. De asta avem nevoie. Nu de azi, nici de ieri si nici de alaltaieri. Nu avem nevoie de schimbare nici de 19 ani incoace, cum ar crede unii. Din decembrie '89 de-abia a inceput sa ni se promita schimbarea.
De parca istoria Romaniei ar sta sub semnul lui decembrie, asteptam schimbarea inca de pe 30 decembrie 1947, cand regele Mihai a fost obligat sa abdice ca sa faca loc comunistilor. De vreo 61 de ani.
Intrebarea este cine sa ne dea schimbarea de care avem atata nevoie, cine sa ne aduca aminte cine suntem si ce vrem ca natie? Cine sa ne aduca aminte ca vrem ceva, ca in lumea asta nu a existat doar un "vis american", ci si un "vis romanesc"?
Cine sa ne aduca aminte ca avem o istorie care, potrivit firului logic, nu parea sa intrezareasca acest viitor incert pe care il traim azi? Bush a spus in 2004, cand am intrat in NATO, ca Romania ar putea fi o punte intre Alianta si Rusia. Recent, s-a spus ca am putea fi tot o punte, de data asta intre Serbia si UE. De parca Romania ar fi o asa putere sau de parca nu s-ar fi inventat "comunicarea directa".
Betie cu apa rece sau un fel de "Rosebud" (Citizen Kane - Orson Welles). Daca pe plan extern, Romania e intr-o criza de identitate, la fel e si pe plan intern. Cine sa ne dea totusi schimbarea? Ca Barack Obama e unul singur si l-au luat si p-asta tot americanii. Nici daca l-am sfasia in bucati nu "ar ajunge" presedintele tuturor tarilor din lume.
Americanii s-au dus la vot si au stabilit un record istoric manati de speranta si de dorinta de schimbare. Ca-i romanul mai miserupist, ne-am dat seama, ca ii place sa se complaca in viata pe care o duce, noi, cu totii, suntem dovada, altfel nu am trai asa "bine" cum traim.
Ca bugetarii au renuntat la greve cand in sfarsit le aminteau celor de sus ca din salariile lor, mizere, nemizere, din salariile noastr
