ÎNTĂLNIRE • MUZICĂ DE RITUAL DIN ŢINUTUL PĂDURENILOR
Ultima întâlnire a bucureştenilor cu Ultimii Rapsozi ai lui Grigore Leşe s-a constituit într-un dialog special, o întâlnire document cu muzica de ritual din Ţinutul Pădurenilor.
Documentar în direct. Pe scurt, cam aşa s-ar putea numi cea de-a unsprezecea întâlnire din cadrul proiectului Ultimii Rapsozi, iniţiat de Grigore Leşe la Institutul Cultural Român (ICR) şi sprijinit de Jurnalul Naţional. De ce? Pentru că ceea ce s-a ascultat şi văzut miercuri seara la ICR este unicat, frumos, mitic. Cuvinte mari? Nu.
Muzica de ritual din Poiana Răchiţelii, din Ţinutul Pădurenilor duce omul aproape de mit, se coboară din mit. Zece femei şi un tânăr pornit pe drumul cel bun în ale muzicii i-au cucerit pe bucureştenii veniţi în număr foarte mare pentru a vedea... Documentarul.
Rituri. Maestrul Grigore Leşe le-a făcut celor prezenţi o introducere în viaţa şi ritualurile din Poiana Răchiţelii, un sat izolat, un mic cosmos ce pare desprins din alte vremuri. Oaspeţii au venit în costume tradiţionale, costume cu fir negru, că doar e post şi au venit să cânte, "la rece", ca la nuntă, ca la mort. Pătrunse deja de spiritul postului Crăciunului, sobre, au interpretat într-un mod incredibil cântecele ce însoţesc ritualul înmormântării, dar şi pe cel al nunţii. Trei cântece. Doar trei, dar tare lungi! "Trebuie să ţie. Dacă plecăm cu mortul dintr-un capăt al satului, până în celălalt, cântecul nu trebuie să se termine", explica una dintre bătrâne. Cântecul nunţii era şi el la fel de lung. Acelaşi motiv. Femeile sunt cumva... "grupul muzical al satului". Când moare cineva, ele toate sunt anunţate şi rugate să participe. Nu cumva să plece sufletul decedatului spre alte locuri neştiute de noi viii, fără să audă cântecul funebru.
Răzvan Rădos, fiul plecat din lumea satului la Conserva
