Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarnă grea până marţi

Publicat in Adevarul, duminică 23 noiembrie 2008 · · · · ·

Ninsoarea abundentă a blocat mai multe drumuri naţionale, iar câteva sute de localităţi au rămas fără curent electric. Meteorologii anunţă însă că, la jumătatea săptămânii viitoare vremea se va mai încălzi, iar precipitaţiile vor înceta. Căderile masive de zăpadă au creat ieri probleme serioase şoferilor care s-au aventurat neechipaţi pentru iarnă să treacă prin pasurile Gutâi şi Cavnic-Budeşti spre Maramureşul Istoric sau prin Huta-Certeze, spre Ţara Oaşului.

Poliţia  Rutieră a organizat filtre şi a oprit maşinile de mare tonaj care nu aveau dotările necesare pentru a circula în condiţii de iarnă. Cu toate acestea, pe traseul Cavnic-Budeşti, unde zăpada a ajuns până la  50 de centimetri, traficul a fost blocat pentru scurte perioade de timp, în special din cauza unor maşini ce nu au putut înainta.

De asemenea, traficul rutier pe Drumul Naţional 17, în Pasul Tihuţa, aflat la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava, s-a desfăşurat cu dificultate, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului.

160 de localităţi din Alba, fără curent

Peste o sută de mii de oameni din judeţul Alba au rămas fără curent electric, după ce viscolul a doborât copaci care au căzut peste liniile de tensiune. Au fost afectate 160 de localităţi din Munţii Apuseni.

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 10, la graniţa dintre judeţele Buzău şi Covasna, s-a desfăşurat cu dificultate, din cauza zăpezii. Începând cu ora 12, un echipaj de poliţie, postat în localitatea Cislău, i-a îndrumat atât pe şoferii de camioane, cât şi pe cei ale căror autoturisme nu erau pregătite pentru iarnă să aleagă varianta Vălenii de Munte, pe drumul judeţean 102 B.

Restricţii de circulaţie pe Drumul Naţional 1

Zăpada abundentă a îngreunat circulaţia pe DN1, de la ieşirea din Comarnic şi până la Braşov. Directorul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 39 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 39 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 4 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 3 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°