PESTE TIMP • JURNALUL UNUI DRUM ÎN AUSTRIA CU BĂIATUL MEU
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri.
Carte apărută în 1981 la Editura Sport-Turism; grafica: Andrei A. Păunescu
16 ianuarie 1979 (n.r. – continuare)
Andrei desenează cât eu gândesc toate astea, iar Max Peyfuss nici nu-şi închipuie că ar putea fi altfel viaţa fiului său, trimis într-un internat riguros şi tenace pentru a ieşi un austriac bun din el. E acelaşi fiu despre care la sediul atât de fantomaticei Uniuni a Scriitorilor din Bucureşti povestea că a început să vorbească atât de bine româneşte, încât el, Max Peyfuss, nici nu se mai poate certa în româneşte cu soţia.
Internate şi aziluri
– Iertaţi-ne, băieţi ai noştri, că vă zvârlim în internate,
Că vă uităm cu pedagogii mai mult sau mai puţin cretini,
Că vă privăm de duioşie şi vă privăm de libertate,
Că vă-nvăţăm încă de astăzi să fiţi străini între străini.
Băieţi lungani, dispuşi la jocuri, băieţi cu inimă bizară,
Iertaţi-ne încă o dată că asistaţi în tristul veac
Când croitorii toţi lucrează croitorie militară,
Când internate şi cazarme cadouri vouă vi se fac.
Senzaţie de neputinţă, impresie de culpă gravă,
Pătrunde moartea în ruina simplificatei noastre vieţi,
Că v-am adus pe lume veacul de întrebare şi otravă
Şi că vă-nstrăinăm cu voia, iertaţi-ne, prea trişti băieţi.
Şi nu uitaţi când de viaţă îmbătrânind voi veţi fi gata,
Iar noi vom trece-n bătrâneţe neimportant, tăcut, umil,
Să onoraţi cum se cuvine pentru părinţii voştri plata:
Cum ei v-au dat în internate, voi să-i trimiteţi la azil.
Max Peyfuss, frate, din toată discuţia n
