Casa Albă a fost la curent cu tragica eroare, dar a ascuns timp de şapte ani adevărul. În aprilie 2001, din ordinul Agenţiei de informaţii a fost doborât în Peru un avion cu misionari americani la bord. Între ei se aflau o mamă cu un sugar. Staff-ul CIA luase decizia de a doborî avionul de tip Cessna A-37B, fiind convins că aparatul era utilizat pentru transportul de droguri. Nu a clarificat însă pe deplin situaţia. A înţeles că face o eroare atunci când ordinul nu mai putea fi retras.
Detaliile catastrofei aeriene care au fost ţinute în secret în tot acest timp de Casa Albă, de Ministerul Justiţiei şi de Congres au fost scoase recent la lumină, în urma unei anchete interne a CIA.
Congresmanul republican Pete Hoekstra, preşedintele Comisiei pentru servicii secrete din Camera Reprezentanţilor, a solicitat deja deschiderea unui dosar penal în acest caz.
“Este de-a dreptul cumplit numai să auzi cum sună: Agenţia a încălcat legea, a acţionat neprofesionist şi a ascuns adevărul în tot acest timp”, s-a indignat Pete Hoekstra, indicând că - potrivit anchetei interne - tragedia s-a petrecut în timpul zilei.
Doborât deasupra Amazonului
Atunci când a fost emis ordinul de atac, avionul zbura deasupra fluviului Amazon. Aparatul Cessna A-37B, cu un singur motor, transporta o familie de misionari baptişti, soţii James şi Veronica Bowers, şi copiii lor, un băiat şi o fetiţă de doar şapte luni, recent adoptată.
Aparatul a fost doborât de un bombardier peruan, care se afla la dispoziţia CIA. Şi-au pierdut viaţa în tragedie Veronica Bowers (37 de ani) şi fiica sa. Soţul femeii şi fiul lor au supravieţuit. Kevin Donaldson, pilotul aparatului, tot cetăţean american, a fost grav rănit.
Familia Bowers făcea parte din Asociaţia Baptistă de Evanghelizare şi îşi desfăşura activitatea educativă