Echipa de fotbal Rapid a remizat aseară, pe teren propriu, cu FC Vaslui, scor 2-2, rezultat în urma căruia giuleştenii au ratat urcarea, pentru 24 de ore, pe locul trei al clasamentului Ligii I, poziţie pe care ar fi împărţit-o cu Universitatea Craiova.
Rapid îşi continuă totuşi seria de invincibilitate din ultimele şase etape, de la revenirea pe banca tehnică a lui Jose Peseiro. Gruparea de lângă Podul Grant a reuşit să contabilizeze trei victorii şi trei egaluri. Conduşi cu 2-0 la pauză, oamenii lui Viorel Moldovan au revenit în partea secundă a meciului.
Ghencev a redus din diferenţă în minutul 55, după care oaspeţii s-au năpustit spre poarta lui Andrade. Salvarea a venit din partea fostului jucător al giuleştenilor, Lucian Burdujan, care a egalat în minutul 88 cu un şut plasat din marginea careului mare. La al treilea meci în Liga I ca antrenor principal la FC Vaslui, Viorel Moldovan a pierdut aseară primele puncte, dar, la final, s-a declarat mulţumit de rezultat.
> „Astăzi, în Giuleşti, s-au întâlnit două echipe foarte bune. Noi meritam să câştigăm. Al doilea gol primit a fost ghinion curat“, s-a plâns, la final, Jose Peseiro.
> Prin golul marcat aseară, Vasile Maftei a devenit primul fotbalist român al giuleştenilor care îşi înscrie numele pe lista marcatorilor în acest sezon! Înaintea meciului de ieri, formaţia feroviară avea 18 goluri marcate, toate opera „stranierilor“.
> Jose Peseiro nu i-a convocat pentru meciul cu FC Vaslui pe Boya, Bozovici, clienţi mai vechi ai portughezului, şi Djalovici, acesta din urmă din pricina unei accidentări. Nervos, camerunezul a făcut scandal, declarându-i război tehnicianului.
„Întrebaţi-l pe Ferguson din Giuleşti de ce nu sunt la echipă. M-am săturat. Sunt foarte supărat şi mă gândesc chiar să nu mai joc pentru Rapid cât timp Peseiro va mai fi