Peste 300 de persoane, credincioşi de rit vechi şi nu numai, au asistat, ieri, la slujba de sfinţire a bisericii lipoveneşti din Năvodari. De departe, cel mai impozant lăcaş de cult din oraş, biserica de rit vechi a primit acelaşi hram ca şi celălalt lăcaş, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă.

Povestea ruşilor-lipoveni se pierde în negura istoriei, neputând spune cineva cu exactitate când a fost întemeiată comunitatea de la Năvodari (Carachioi, cum se numea în vechime şi cum încă este cunoscută aşezarea de lipoveni în vârstă). Cert este că un grup de staroveri din Rusia, goniţi de prigoana ţaristă şi de cea instituită de unul dintre patriarhii ruşi, Nikon, a găsit locul prielnic desfăşurării activităţilor tradiţionale - pescuitul şi agricultura. O atestare documentară precisă nu există în arhivele lipovenilor năvodăreni, dar aceştia susţin că s-au aşezat aici până la 1800. După ridicarea unei bisericuţe mici şi creşterea numerică a populaţiei, s-a dorit realizarea unui lăcaş de cult mai mare, după modelul celor maiestuoase din lumea pravoslavnică. Din cauza lipsei de bani, construcţia a demarat pe la anul 1938, dar a fost oprită de venirea celei de-a doua conflagraţii mondiale. După război, mulţi lipoveni au plecat în Rusia, fiind deportaţi în Siberia, iar comunitatea a scăzut dramatic din punct de vedere numeric. Apoi au venit comuniştii, iar zidurile de cărămidă ridicate au fost lăsate pradă intemperiilor. Unii preoţi au vrut să desăvârşească lăcaşul, dar încercările le-au fost zădărnicite.

Construcţie reluată după 18 ani

După evenimentele din decembrie ’89, comunitatea de lipoveni a hotărât să ducă la bun sfârşit opera începută de predecesori. Cu sprijinul inimosului părinte Anatoli Nichita, „batiuşca“ pentru lipoveni, au început să se strângă bani şi, treptat-treptat, să se reia lucrările. Numai că fondurile i