Astazi, la Colegiul National Costache Negruzzi, incepe proiectul intitulat "O istorie comuna". Actiunea presupune vizita unui grup de elevi si profesori de la Liceul Enrico Fermi din orasul italian Bologna, ca urmare a unui acord semnat intre Consiliul Local Iasi, respectiv Adunarea Legislativa a Regiunii Emilia Romagna din Italia, la colegiul iesean.
Scopul proiectului este de a se realiza o cunoastere amanuntita a radacinilor istorice comune ale celor doua tari, dar si intelegerea realitatilor din sistemul educational al celor doua societati. Proiectul se va derula pana in data de 30 noiembrie 2008 si va consta intr-o serie de ateliere de lucru si vizite ale invitatilor italieni in Iasi, cat si in regiunea Moldovei. "Este un proiect romano-italian ce presupune cunoasterea valorilor comune din cele doua tari, cat si sistemul educational din Italia pentru a ne imbunatati sistemul nostru de educatie", a declarat Rodica Perjoiu, profesor la Colegiul Negruzzi. Anul viitor, in luna martie, un grup de elevi si profesori de Colegiul Negruzzi va efectua o vizita la Bologna. Initiatorii proiectului spera ca, prin intermediul acestor schimburi, sa se ajunga la o cat mai buna cunoastere a realitatilor prezente si trecute ale celor doua tari.
Astazi, la Colegiul National Costache Negruzzi, incepe proiectul intitulat "O istorie comuna". Actiunea presupune vizita unui grup de elevi si profesori de la Liceul Enrico Fermi din orasul italian Bologna, ca urmare a unui acord semnat intre Consiliul Local Iasi, respectiv Adunarea Legislativa a Regiunii Emilia Romagna din Italia, la colegiul iesean.
Scopul proiectului este de a se realiza o cunoastere amanuntita a radacinilor istorice comune ale celor doua tari, dar si intelegerea realitatilor din sistemul educational al celor doua societati. Proiectul se va derula pana in data de