După înfrângerea din Ştefan cel Mare cu Urziceni, Dinamo îşi făcea calcule cu trei puncte sigure sub Tâmpa. Aroganţa „alb-roşilor” nu ţinea cont de faptul că formaţia stegarilor, deşi venită din B, a demonstrat în acest campionat un joc elevat şi în mod special o apărare greu penetrabilă, fiind cea mai bună din campionat. Ambele echipe au avut indisponibilităţi. La braşoveni, Surdu şi Sburela erau incerţi, iar Ezequias, Nae Constantin, Bogdan Nicolae accidentaţi. Din tabăra adversă au lipsit Bratu, Zicu, Tamaş şi Pulhac, accidentaţi, iar Ropotan era suspendat.
Lăsând deoparte lipsurile din teren (o echipă are un lot care să permită înlocuirile), stegarii au jucat super hotărâţi să nu li se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat în meciurile cu CFR, Vaslui sau Gloria. Au luat jocul pe cont propriu şi au luat cu asalt careul advers. O posesie a balonului covârşitoare, o linie mediană laborioasă a împins atacul, dând de lucru portarului naţionalei, Bogdan Lobonţ. Dedu, pe linia ultimelor bune comportări se află înfipt ca un spin în defensiva dinamovistă şi are prima acţiune în min. 3, dar şutul lui trece de puţin pe lângă poartă. Peste alte cinci minute, „Pisica” iese inspirat şi-l blochează pe Dedu, scăpat în careu. În min. 10, Munteanu, de pe stânga, centrează şi Hadnagy trimite cu capul de puţin pe lângă poartă. Pressing-ul sufocant braşovean îi pune pe dinamovişti în imposibilitatea de a construi o acţiune. În min. 11 are loc o fază cursivă, Măldărăşanu îl deschide pe Roman, care şutează din careu şi Lobonţ respinge cu greutate. În min. 15, pentru prima dată, Dinamo ajunge în careul braşovean, dar cornerul executat nu produce panică. Golgheterul dinamovist Dănciulescu pentru prima dată reuşeşte să intre cu balonul la picior în min. 18, dar pentru Stelea a fost o simplă formalitate să-l blocheze. În min. 28, la centrarea lui Roman, Dedu ratează de puţin intervenţia