Societatea Bucuresti Turism (BUTU), care detine hotelul Radisson SAS de cinci stele si complexul Centre Ville, si Compania Hoteliera InterContinental (RCHI), care detine hotelul InterContinental, ambele listate pe Bursa RASDAQ, au inregistrat pierderi cumulate de 29 mil. lei (aproape 8 mil. euro) dupa primele noua luni ale anului.
Pierderile Bucuresti Turism (BUTU) s-au ridicat dupa primele trei trimestre ale anului la 24,5 mil. lei (6,7 mil. euro), de circa 11 ori mai mari fata de perioada similara a anului trecut, ca urmare a investitiilor generate de renovarea hotelului, potrivit informatiilor din raportul financiar al firmei. Astfel, cele mai mari cresteri le-au avut cheltuielile financiare, cu o pondere de 38% in totalul cheltuielilor, ca urmare a dobanzilor achitate pentru creditul sindicalizat derulat prin Piraeus Bank.
Hotelul Bucuresti, actualul Radisson SAS, a fost inchis in 2002 si inclus intr-un program de modernizare. Unitatea, clasificata la cinci stele, a fost redeschisa oficial in luna septembrie a acestui an sub brandul Radisson SAS, in lunile de vara functionand in perioada de soft-opening. Potrivit unor declaratii recente ale managerului, hotelul inregistreaza deja profit operational. In ceea ce priveste cifra de afaceri a societatii Bucuresti Turism, aceasta s-a ridicat in perioada ianuarie-septembrie la 36,1 mil. lei (circa 10 mil. euro), cu 75% mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut.
Actionarul majoritar al Bucuresti Turism (BEA Hotels) face parte din grupul israelian Elbit Medical Imaging (EMI), prezent in Romania si prin firma Plaza Centers, dezvoltatorul proiectului Dambovita Center. La inchiderea sedintei de tranzactionare de vineri titlurile au luat un avans de 1,6%, ceea ce a dus capitalizarea bursiera a Bucuresti Turism la 129 mil. lei (circa 35 mil. euro).
Compania Hoteliera InterContinental (CHIR) a