Patru români au fost arestaţi după ce au spart două localuri din Cantabria. Pe data de 13 octombrie, lucrătorii Gărzii Civile au fost anunţaţi că într-un bar din Satona (Cantabria) s-a Patru români au fost arestaţi după ce au spart două localuri din Cantabria.
Pe data de 13 octombrie, lucrătorii Gărzii Civile au fost anunţaţi că într-un bar din Satona (Cantabria) s-a comis un furt.
Persoanele care locuiau în zonă au declarat oamenilor legii că au văzut patru persoane ieşind din local şi urcându-se într-un autoturism. După aproximativ o săptămână, a fost spart un bar din Castro Urdiales. Atât modul de operare cât şi descrierile făcute de martorii oculari coincideau cu furtul comis în pubul din Sadona.
Poliţiştii au organizat în zonă un dispozitiv special de urmărie. În localitatea Liendo a fost identificat un autoturism în care se aflau patru persoane, care corespundea descrierilor făcute.
Poliţiştii au găsit în maşină monede în valoare de peste 1.000 de euro, pachete de ţăgări, sticle de băutură, cagule şi instrumente care se folosesc în spargeri. Românii nu au putut spune oamenilor legii de unde provin obiectele găsite în maşină.
Ei sunt cercetaţi în stare de arest, fiind suspecţi de comiterea mai multor spargeri de localuri şi locuinţe din Cantabria.
Poliţiştii au declarat că furturile au fost comise de patru români cu iniţialele L.I.C., P.F.A., G.D. şi L.I.N. Oamenii legii au refuzat să facă publică identitatea românilor, până la finalizarea anchetei.