Pe fondul scăderii interesului faţă de rock şi al concertelor "moca", spectacolele grupului se răresc.

În decembrie ’95, trupa aniversa 14 ani de existenţă cu un concert la Sala Sporturilor din Oradea. Cu acel prilej s-au cântat două piese noi, "Trecătoare" şi "Paharul", care prefigurau un nou album. Mai ales că trupa începuse să se "echipeze" cu aparatură originală: Marcel avea amplificator Fender la bass, iar Călin un Marshall; sunetul "pe spate" era mult mai bun, mai curat, mai clar. Călin rememorează acea perioadă: "Până am terminat piesele pentru noul material s-a şi făcut ’97. Descoperisem Zone Records, dar şi pe Dorian Ciubuc, cu care semnasem un contract destul de dificil, prin care trupa urma sa scoată într-un timp nepotrivit de mic pentru noi (cam la un an şi jumătate) cinci sau şase albume noi. Ciubuc colabora cu un studio mobil de înregistrări al unui timişorean venit din Germania, Alex Boian Perin. Era un om deosebit, cu multă experienţă în muzică, ca producător colaborase cu Bregovic şi Iggy Pop. Ne-a fost greu să avem pe cineva care să ne spună ce avem de făcut, dar până la urmă toate controversele au fost constructive. Asa a ieşit pe piaţă, în aprilie ’97, noul disc «Ispita», caracterizat de media de atunci ca «un album mai underground». Albumul a fost editat doar pe casetă, deşi contractul prevedea şi apariţia în format CD. În urma acestui fapt, am reziliat contractul cu Zone şi ne-am gândit că următorul album va fi realizat, evident, cu altcineva."

ROCK ÎN UNDERGROUND. "De atunci toată mişcarea rock avea să devină chiar foarte underground, câţiva ani buni am avut concerte doar prin cluburi, pentru noi un lucru neobişnuit la acea vreme. Ni se părea cam ciudat să cântăm în timp ce alţii sorbeau o bere, stăteau la mese şi se holbau la noi. În plus, obişnuiţi cu public numeros, o sută-două de spectatori ni se păreau puţin