Mi-e tot mai greata de campania electorala! De ipocrizia cu care politicienii promit tot felul de lucruri alegatorilor, majoritatea dintre ele demne de filmele Science Fiction, facute fara nici o acoperire. „Vorbe-n vânt, oricum nu ne vom tine de cuvânt”, ar zice poetul…
Mi-e sila de acuzele reciproce dintre candidati, cu atât mai mult cu cât multi dintre ei faceau, cândva, parte din aceeasi haita. „Eu sunt cel mai bun, abia astept sa va dau un tun”, par sa spuna printre zâmbete si semnul victoriei, pretendentii la jiltul de parlamentar.
Simt o repulsie fara margini atunci când vad traseistii politici tinând discursuri despre onestitate si despre proiecte pentru bunastarea tarii si a cetatenilor, în timp ce în sinea lor nu dau doi bani pe soarta celor care pun stampila pe ei. „Gura nu ma doare sa promit, sunt un actor desavârsit”, ar putea fi lozinca universal valabila a candidatilor mioritici.
Au mai ramas putine zile pâna la ziua cea mare, a alegerilor uninominale si ma întreb, la fel cum se întreaba probabil alte câteva milioane de români scârbiti de portretul robot al politicianului român: eu pe cine vo(mi)tez?!
Mi-e tot mai greata de campania electorala! De ipocrizia cu care politicienii promit tot felul de lucruri alegatorilor, majoritatea dintre ele demne de filmele Science Fiction, facute fara nici o acoperire. „Vorbe-n vânt, oricum nu ne vom tine de cuvânt”, ar zice poetul…
Mi-e sila de acuzele reciproce dintre candidati, cu atât mai mult cu cât multi dintre ei faceau, cândva, parte din aceeasi haita. „Eu sunt cel mai bun, abia astept sa va dau un tun”, par sa spuna printre zâmbete si semnul victoriei, pretendentii la jiltul de parlamentar.
Simt o repulsie fara margini atunci când vad traseistii politici tinând discursuri despre onestitate si despre proiecte pentru bunastarea tarii si a cetatenilor, în timp ce în sinea lor