Focsani si toate satele din jurul lui sunt pictate in rosu. Din stalp in stalp, din casa in casa sunt afise cu candidatii PSD. Miron Mitrea si-a ales Vrancea, fieful lui Marian Oprisan, pentru a candida la Senat si nu l-a ales rau deloc. Reprezentantii celorlate partide nici nu exista in Vrancea. Chiar si absent din satele ce-i compun colegiul, Miron Mitrea va fi votat de taranii vranceni.
Orasul rosu
La ora 10 dimineata, pe strazile din Focsani este pustiu. Ploua cu galeata si cativa oameni zgribuliti se indreapta grabiti spre casa cu sacosele in maini. Focsaniul respira PSD. Ai putea chiar sa-i spui orasul rosu. Pe fiecare stalp sunt prinse afise rosii cu PSD, iar imaginea candidatului pentru Senat, Miron Mitrea, te urmareste oriune. Nu ai cum sa scapi de bombardamentul publicitar.
"Voteaza pentru pensia ta". "Voteaza pentru pamantul tau". Si aici, celebrul slogan "Noi cu voi" al PD-L a fost adaptat de catre PSD: in partea de sus a unui panou urias scrie mare "Noi cu voi - PSD", iar in partea inferioara - "Ei cu ei - PNL si PD-L".
Nu-l cunoastem, da'-l votam
In jurul Focsaniului, satele sunt si ele colorate in rosu: bannerele si afise PSD, pana si pe casele taranilor si la ferestre. Drumul judetean este proaspat asfaltat, baronul Marian Oprisan inaugurindu-l chiar cu o zi inaintea inceperii campaniei electorale.
La inaugurarea lucrarilor a fost prezent si Miron Mitrea. Potrivit ziarelor locale, Mitrea a pus mana pe lopata si a aruncat primele gramajoare de smoala. Intr-o verva fara precedent, muncitorii de pe santier au lucrat la foc rapid si in numai trei saptamani, pe o portiune de 20 de kilometri din drumul judetean a fost "reabilitata".
Lapovita de simbata s-a transformat intr-o ninsoare abundenta, iar ulitele satelor s-au pustiit. Din comuna Vidra se face dreapta spre Vizantea Livezi,